Rol esenţial din Alien: Romulus, jucat de un român

de Ştefan Dobroiu în 2 Sep 2024
Baschetbalistul arădean Robert Bobroczkyi a devenit una dintre cele mai memorabile creaturi din franciza Alien

O promisiune des repetată de cineastul uruguayan Fede Alvarez a fost că va folosi, pe cât posibil, efecte speciale clasice în Alien: Romulus, ca un omagiu la primele două filme ale francizei, Alien şi Aliens, când efectele CGI erau de domeniul viitorului. Dar nimeni nu s-ar fi aşteptat ca pentru unul dintre cele mai şocante personaje să se fi folosit un actor real.

Personajul, o nouă combinaţie între ADN-ul xenomorf şi cel uman, este interpretat de Robert Bobroczkyi, un fost baschetbalist arădean care la un moment dat a primit titlul de cel ma înalt copil din România, măsurând la doar 15 ani nu mai puţin de 2,29 metri înălţime. Fizicul inconfundabil l-a recomandat pentru interpretarea Progeniturii, protagonistul absolut al actului final din Alien: Romulus.

Ieri Alvarez a publicat pe Instagram un clip din care se înţelege cât se poate de clar că în spatele Progeniturii se află un actor în carne şi oase: doar un machiaj elaborat şi elemente de prostetică l-au transformat pe Bobroczkyi în cea mai memorabilă apariţie din Alien: Romulus.

Alvarez scrie pe Instagram: "Incredibil de talentatul Robert Bobroczkyi, gata să o vâneze pe Cailee Spaeny în Alien: Romulus". Este, fără nici cea mai mică îndoială, cel mai vizibil rol pe care un român îl va interpreta anul acesta la Hollywood, indiferent de orice ar lansa Sebastian Stan.

Foto: Cailee Spaeny întrebându-se "cu ce naiba l-am supărat pe românul ăsta".

 
 
 
View this post on Instagram

A post shared by Fede Alvarez (@iamfedealvarez)

Exploreaza subiecte similare:

Alien: Romulus, Cailee Spaeny, Fede Alvarez

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 18 ianuarie 2025 02:53
Ma bucur ca suntem observate peste Ocean, iar cei de la noi au astfel de sanse, sa apara in filme nemuritoare sau blockbustere!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells