Au trecut 31 de ani de cand Rocky Balboa a intrat in mitologie, cartea recordurilor, cultura pop, imaginarul post-modern si ce mai doriti dumneavostra. Pentru a 5a oara Stallone si Balboa se intorc pentru un Grand Finale, al saselea film dintr-o serie care a avut milioane de fani, nenumarate suisui si o cadere spectaculoasa. Dar si actorul si personajul au ajuns la venerabila varsta de 60 de ani si se impune problema eterna a eternelor reintoarceri servite de Hollywood publicului: sequelul acesta e mai mult decat o incercare dizgratioasa si disperata de a scoate bani din piatra seaca?
Da, intoarcerea in ring are o noima, are un scop, si mai ales are suflet, chestie pe care studiourile n-o mai pun in filme de multisor. De fapt exista doua intoarceri, perfect simbionte intr-un film cu al carui personaj Stallone va fi mereu asimilat si confundat. Prima si cea mai evidenta este intoarcerea campionului: Rocky are 60 de ani, un restaurant mic (unde povesteste celor dornici sa-l asculte despre marile lui meciuri si se trage in poza cu ei), un fiu instrainat si jenat de umbra si aura de glorie a tatalui si un singur prieten, pe Paulie. Adrian, sotia iubitoare si credincioasa a murit, banii s-au dus (in partea a 5a, multumita stupiditatii lui Paulie). Meciurile senzationale sunt de domeniul trecutului si in pustiul crepuscular al senectutii Rocky, un om terifiat de apropierea si instalarea definitiva a batranetii vrea sa lupte (pentru prima oara din vointa proprie, mare atentie).
Ca de obicei, exista un stimul din exteriorul lui Rocky, o ocazie perfecta pentru intrarea in ring: un post tv regizeaza un meci virtual intre legenda Rocky si campionul momentului, Mason Dixon (interpretat de un campion de box cat se poate de profesionist, Antonia Tarver). Si Rocky vrea ca victoria simulata de calculator sa devina victorie reala. Dar filmul nu este despre victorie, este despre punctul terminus. A doua intoarcere este a lui Sylvester Stallone, deplin constient de grandoarea mitului lui Rocky, pe care el l-a creat si care l-a eclipsat inca de la debut. O acceptare a conditiei umane a actorului care traieste gloria printr-un personaj fictiv pe care spectatorii il adora. Si cel care priveste zidul scorojit pe care inca se mai ghiceste giganticul portret al fostului antrenor este nu Rocky, ci Stallone.
Rocky Balboa este deci incheierea necesara a unei legende a cinematrogafului, un triumf in cheie minora de la un regizor care reuseste sa incheie nostalgia cu un meci de box asa cum nici macar la Rocky nu s-a mai vazut.
