Celebra serie animata "Robotech" va fi transformata intr-un lungmetraj pentru marele ecran. Alfred Gough si Miles Millar ("Smallville") au fost deja angajati de catre Warner Bros. pentru a scrie un scenariu. Akiva Goldsman si Chuck Roven vor produce acest film impreuna cu Tobey Maguire si Drew Crevello. "Robotech" a fost o serie de desene animate din anii ’80 care a fost re-editata si tradusa in limba engleza, pentru a putea amesteca anime-ul japonez cu animatia occidentala.
Actiunea din "Robotech" este plasata intr-un timp in care Pamantul este populat de roboti giganti, construiti cu ajutorul unei tehnologii extraterestre. Totul a pornit de la prabusirea pe o insula din Sudul Pacificului a unei nave extraterestre. Omenirea este fortata astfel sa utilizeze aceasta tehnologie pentru a opri o invazie extraterestra malefica.
Lawrence Kasdan a scris deja un prim scenariu, dar sefii de la Warner Bros. doresc inca o versiune de la Gough si Millar.