Robin Williams, provocările

de Ştefan Dobroiu în 13 Aug 2014
Adevărul despre moartea actorului şi ce a dus la sfârşitul său prematur

Ieri lumea întreagă a fost luată prin surprindere de vestea că popularul actor Robin Williams a murit. Rapoartele poliţiei suspectau sinuciderea şi între timp au apărut mai multe informaţii despre sfârşitul prematur al actorului premiat cu Oscar pentru rolul său din Good Will Hunting. Conform şerifului din localitatea unde se afla reşedinţa lui Williams, actorul ar fi murit în urma spânzurării cu o curea. Informaţii oficiale despre moartea lui Robin Williams vom afla de-abia peste câteva săptămâni, când vor fi făcute publice detaliile autopsiei ce a avut deja loc.

Moartea lui Robin Williams ne readuce în minte un celebru pasaj din romanul de benzi desenate al lui Alan Moore, Watchmen, ecranizat de Zack Snyder în 2009.

"Am auzit o dată o glumă: Un bărbat merge la medic. Îi spune că e deprimat. Îi spune că viaţa pare aspră şi crudă. Că se simte singur-singurel într-o lume ameninţătoare în care în faţă nu vede decât un viitor sumbru şi nesigur. Doctorul îi spune: 'Tratamentul e simplu. Marele clovn Pagliacci e în oraş în seara asta. Du-te la spectacol. O să te simţi mai bine'. Bărbatul izbucneşte în lacrimi. Spune: 'Dar, doctore... eu sunt Pagliacci'."

Nu credem că există citat mai potrivit pentru a descrie drama lui Robin Williams, omul care a făcut lumea întreagă să râdă cu umorul său irezistibil şi energia debordantă, în timp ce se lupta cu propriii demoni.

La momentul morţii, actorul suferea de depresie gravă, potrivit purtătorului său de cuvânt, care a cerut ca intimitatea familiei devastate de nefericitul eveniment să fie respectată. Robin Williams s-a luptat de aproape patru decenii cu dependenţa de alcool şi droguri. La un moment a comentat: “Cocaina este metoda lui Dumnezeu de a-ţi spune că faci prea mulţi bani”. Gata oricând să glumească pe seama celor mai personale detalii, Williams nu şi-a ascuns niciodată problemele cu dependenţele, dând chiar comunicate de presă pentru a anunţa internarea într-un centru de dezintoxicare sau dezalcoolizare. S-a întâmplat chiar la începutul lunii iulie, când, nesigur că îşi va putea continua abstinenţa începută în 2005, actorul s-a internat din nou.

În decizia lui Robin Williams de a-şi lua viaţa cu siguranţă a avut un rol şi faptul că proiectele sale nu se mai bucurau de aprecierea publicului şi a producătorilor de la Hollywood. Serialul The Crazy Ones, cu care dorea să-şi revitalizeze cariera şi în care interpreta un excentric director al unei agenţii de publicitate, a fost anulat. Mai mult, cel mai recent lungmetraj al său, The Angriest Man in Brooklyn, a fost desfiinţat de critică. La sfârşitul anului îl vom vedea în Night at the Museum: Secret of the Tomb, în care reia pentru a treia oară rolul preşedintelui Roosevelt.

Robin Williams a devenit celebru în Statele Unite cu serialul de televiziune Mork and Mindy, difuzat între 1978 şi 1982. Personajul său, extraterestrul Mork, a devenit atât de popular, încât majoritatea materialelor de promovare aveau imprimate imaginea lui, în detrimentul celei, mai cuminţi, a lui Mindy (interpretată de actriţa Pam Dawber). Încă de atunci, Williams a început o fructuoasă carieră în stand up comedy, care l-a făcut cunoscut unei categorii mult mai largi de public decât serialul.

După primul lungmetraj, Popeye, apărut în 1980, cariera sa a luat avânt, Robin Williams devenind unul dintre cei mai populari actori de comedie ai ultimelor decenii.

Foto: Mediafax Foto

Exploreaza subiecte similare:

Robin Williams

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 13 august 2014 17:20
ii vom duce cu totii lipsa........era printre cei mai buni.......
xerses pe 13 august 2014 18:43
Inca nu pot sa accept ca marele comic care ne-a inseninat fetele in atatea filme, nu va mai fi printre noi sa ne bucure cu sufletul lui cald si generos.
AeroX pe 13 august 2014 19:41
Foarte cald! :)
crisdany75 pe 14 august 2014 11:52
RIP pacat!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells