Robert Pattinson se află în Cannes ca să promoveze proiectul de film Remember Me, în care va juca rolul principal.
Proiectul este prezentat în secţiunea Marche du Film, unde au acces producătorii, reprezentanţii festivalurilor de film şi ai agenţiilor care cumpără drepturile de distribuţie a filmului în diferite teritorii. Numele său cade destul de greu pentru un potenţial cumpărător, dar Pattinson încă nu are o parteneră pentru filmul acesta, aflat doar în stadiul de script. Filmul va fi regizat de Allen Coulter, scenariul aparţinându-i lui Jenny Lumet. "Nu am nicio reţinere în a spune că Lumet este genială", a zis Pattinson, râzând, adăugând că s-a simţit foarte atras de poveste.
Rolul nu este chiar aşa de diferit de Edward Cullen din seria Twilight, mai spune seducătorul Pattinson. Ambele filme vorbesc despre dăruire.
Fanilor seriei Twilight, care s-au speriat că Robert Pattinson nu va apărea decât puţin spre final în New Moon, Pattinson le-a transmis să nu se îngrijoreze pentru că va fi prezent în momentele în care Bella are halucinaţii.
Pattinson a mai spus la Cannes că urmează să fie personajul principal în adaptarea pentru marele ecran a poveştii lui Guy de Maupassant, Bel Ami. Filmul se va turna anul viitor în Paris. Este un personaj complet imoral declară Pattinson, subliniind că e un rol foarte diferit de ce a mai făcut el până acum.
Pe covorul roşu de la Cannes, Pattinson a arborat acelaşi zâmbet şi aceeaşi privire seducătoare cu care ne-a obişnuit în Twilight.
Imagine oferită Cinemagia prin amabilitatea lui Cristian Radu Nema.
Părerea ta
Spune-ţi părereaGood for him
fetele care nu vad asta inseamna ca au alte inclinatii ... :))
ce face gelozia din voi....ce dracu avety voi tytul lui ma? adik da avety titlul:;) sh bn m a spus sh andra_daniela08....cocalari;):D sry dar asar`y adevraul....robert i love you[;x]