Robert Downey Jr.: „Ştiu că voi câştiga un Oscar, e sigur!”

de Cristina Grigore în 17 Apr 2013
Într-un interviu acordat recent, actorul vorbeşte despre importanţa premiilor Academiei în cariera proprie

Redactorii revistei GQ au avut ocazia de a-i pune câteva întrebări legate de cariera sa lui Robert Downey Jr. Printre curiozităţile acestora s-a numărat şi cea legată de posibilitatea de a câştiga un Oscar într-o bună zi, şi care ar fi consecinţele existenţei sau lipsei unui asemenea act.

Starul lui Iron Man a declarat iniţial că nu-i pasă câtuşi de puţin dacă câştig sau nu un premiu al Academiei Americane, însă ulterior a replicat hotărât: „Ei bine, ştiu deja că acest lucru se va întâmpla… Este pur şi simplu ceva sigur”.

„Eu, personal, aş fi şocat dacă am putea derula acum întreaga mea activitate şi nu aş găsi măcar un Oscar pe acolo… Pentru că nu are logică. De aceea îmi şi face plăcere să apar la ceremonia de premiere şi să văd cum toţi ceilalţi primesc câte un Oscar”. Actorul a explicat şi de ce se aşteaptă la o statuetă. „Sunt suficient de tânăr şi activez într-o industrie în care sunt ocupat cu acest gen de filme (cu supereroi)”.

„Este uimitor să vezi cum îşi pierd oamenii cumpătul când ajung acolo, pe scenă, pentru că sunt atât de ataşaţi de această realizare. Totuşi, nu e ca şi cum am fi la Olimpiadă sau aşa ceva”, a continuat să explice Downey Jr. „Uite, chiar dacă nu îmi oferă mie direct o statuetă, până la urmă vor trebui să îmi dea una la bătrâneţe. Aşa că, oricum am da-o, voi primi una”, a mai spus actorul amuzat, menţionând chiar că ar merita probabil chiar două Oscaruri şi a concluzionat pe acelaşi ton glumeţ: „Şi zero este un număr ok… Zero, sau două [premii]”.

Robert Downey Jr., pe care îl veţi putea revedea din 26 aprilie în Iron Man 3, a mai menţionat că pentru rolul din The Avengers a fost plătit cu 50 de milioane de dolari.

Exploreaza subiecte similare:

Robert Downey Jr., iron man, Iron Man 3, The Avengers, actor

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Costyyq pe 17 aprilie 2013 09:31
Acest actor merita Oscarul din toata punctele de vedere :X
Ovidiu239 pe 17 aprilie 2013 14:07
Cu filme ca Iron-Man NU va castiga Oscar, astfel de filme nu iau ochii criticilor.
mishu88 pe 17 aprilie 2013 15:03
E un tip sarcastic, dar amuzant. Uneori, nu e bine să fii atât de egoist. Însă dacă ești bazat pe cunoștințele tale, ai tot dreptul!
cosmin742000 pe 17 aprilie 2013 15:16
La felul cum se dau oscarurile in ziua de azi nimic nu ma poate mira
Bayard pe 17 aprilie 2013 19:45
Pai este posibil, e un actor foarte talentat... dar nu daca se tine doar de filme de actiune.
MikkaelWolfganger pe 17 aprilie 2013 20:05
Sau de comedii de duzina.II dau astia un Oscar onorific pe la sfarsit de cariere.
SANDA45 pe 17 aprilie 2013 21:13
Daca va avea roluri gen Chaplin,e foarte probabil ca va obtine unul.
alex_il_fenomeno pe 25 mai 2013 15:11
Vad ca modestia il caracterizeaza din plin... Oricum, are dreptate, sigur va dobandi un Oscar!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells