Reprezentarea persoanelor transsexuale la TV atinge noi culmi

de Gloria Sauciuc în 15 Iun 2016
În seriale precum „Sense8”, de pe Netflix, condus de frații Wachowski, există femei transgender, precum personajul Nomi Marks, interpretat de actriţa transsexuală Jamie Clayton (foto 1)

Anul viitor, Laverne Cox (foto 2) va juca o avocată educată în serialul CBS „Doubt”, devenind prima actriţă transsexuală care va juca un personaj transgender într-un serial de televiziune, într-un rol de lungă durată, nu episodic. Este un moment istoric pentru televiziune şi unul dintr-o serie de puncte recente de cotitură, care indică o schimbare și acceptarea comunitatăţii transsexuale, notează nbcnews.com.

În 2015, povestea lui Caitlyn Jenner (foto 3)din revista Vanity Fair s-a lansat cu forță virală, urmată de reality-show-ul ei „I am Cait”. În 2014, Amazon a dat lovitura cu „Transparent”. Cu un an înainte, Cox începea să devină un nume cunoscut pentru interpretarea ei din „Orange Is the New Black” și activismul ei transsexual.

Cu toate acestea,  „mai avem încă un drum lung de parcurs”, spune Nick Adams, director de monitorizare a programelor TV la GLAAD („Gay and Lesbian Alliance against Defamation” - organizație înființată de comunitatea LGBD). În raportul său privind sezonul de televiziune 2015-16, GLAAD a constatat că dintre cele 271 de personaje LGBT (din comunitatea lesbiană, gay, bisexuală și transsexuală) obișnuite și recurente din scenariile televizate, prin cablu și de streaming, numai șapte au fost considerate transsexuale și doar un singur bărbat transsexual.

Serialul MTV „Faking It”, de exemplu, a adăugat recent actorul transgender Elliot Fletcher (foto 4) pentru cinci episoade în al treilea și ultimul sezon. Ca să-şi găsească actor, showrunnerul Carter Covington și echipa „Faking It” au colaborat cu GLAAD pentru a-i ajuta să facă publicitate unui casting la nivel naţional pentru actorii transsexuali, similar cu modul în care „Glee” a recrutat un cor de 200 de persoane transsexuale pentru episodul „Transitioning” în sezonul final. De data aceasta, Fletcher este mai mult decât o voce într-o mulțime. GLAAD a susţinut serialul citind scenarii și ghidând naraţiuna, precum și aducând un grup de transsexuali tineri să-şi spună poveștile. Covington spune ca procesul a fost „incredibil de util în a ne asigura că am spus povestea onest și sincer, dar şi cu optimism, deoarece tinerii transgender cu am vorbit erau surse incredibile de inspiraţie”. Iar în urma castingului, serialul a angajat cam o duzină de actori transgender să facă figuraţie și să joace roluri mici.

Şi Jill Soloway, showrunnerul serialului „Transparent”, a colaborat cu Our Lady J (foto 5), scenaristă, pentru sezoanele doi şi trei. Serialul utilizează multe persoane transgender în faţa şi în spatele camerelor. „Am simțit multă responsabilitate şi încă o mai simt, în a mă conecta cu comunitatea și a mă asigura că reprezint bine comunitatea”, spune ea. Speranța este ca, în cele din urmă, rolurile transgender să nu mai fie puse sub lupă – că vor exista atât de multe personaje pe deplin formate, încât a fi transsexual nu va mai fi o problemă”.

În seriale precum „Sense8”, de pe Netflix, condus de frații Wachowski, exista femei transgender, precum personajul Nomi Marks, interpretat de actriţa transsexuală Jamie Clayton.

„Difficult People”, de pe Hulu, a adăugat o actriţă transexuală și activistă, pe nume Shakina Nayfack (foto 6), iar Fletcher se va alătura serialului „The Foster” de pe Freeform, pentru al patrulea sezon.

Emisunile de televizune precum „I Am Cait” a lui Jenner sau similarul „I Am Jazz”, despre transsexualul adolescent Jazz Jennings, completează lista. Spre deosebire de reprezentările dramatizate și fictive ale vieților transsexualilor în scenariile de televiziune, Jennings spune că emisiunea de pe TLC i-a permis „să continue să-şi trăiască autentic viața şi să transmită asta și altor persoane...”

În televiziune, există teama că, dacă persoanele transgender nu sunt capabile să-şi spună propriile povești, nu vor ieși din stereotipurile despre care Adams spune că televiziunea le-a perpetuat timp de zeci de ani – precum ideea că toți transexualii lucrează în industria sexului, sunt dezechilibraţi mintal, criminali în serie sau o combinație a celor trei. Și aceste idei sunt încă vizibile, precum un rol de transsexual extrem de criticat în remake-ul „Dosarele X”, pe care Slate l-a numit o caricatură, un stereotip unidimensional despre persoanele transgender”.

Exploreaza subiecte similare:

Sense8

Alte știri din cinema

Douglas Is Cancelled: cum poţi deveni radioactiv

Miniseria creată de Steven Moffat se poate vedea în România pe SkyShowtime

Woman of the Hour: în apropierea dezastrului

Actriţa Anna Kendrick debutează în regie cu un episod şocant din istoria televiziunii americane

Dacă a avut Deadpool căţel, de ce să nu aibă şi Superman?

Superman va avea un partener canin în filmul aşteptat în 2025

Nobody Wants This: mama-mpunge şi eu trag (ponoasele)

Poate dragostea învinge prejudecăţile, iată întrebarea la care vrea să răspundă serialul Netflix

Părerea ta

Spune-ţi părerea
unkn0wn pe 16 iunie 2016 08:45
gretos, cine pIm se uita la asa ceva

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells