Regizorul Mortal Kombat explică motivul celei mai controversate modificări din film

de Marina Florea în 1 Mai 2021
Mortal Kombat este disponibil pe streaming pe HBO Max și este proiectat în sălile de cinema din mai multe teritorii, deocamdată nu și în România

Filmul Mortal Kombat a ajuns în sălile de cinema din câteva teritorii și pe HBO Max, iar majoritatea fanilor filmelor cu lupte l-au văzut. Criticii care au scris pe Rotten Tomatoes susțin că nu este foarte reușit. Totuși, dacă ne uităm la cifrele de box office, pare să fie mai bun decât consideră critica.

Atenție, urmează un spoiler!

Deși fanii și criticii nu reușesc să cadă de acord cu privire la calitatea filmului, mulți sunt totuși de acord că au fost surprinși de lipsa campionatului Mortal Kombat, spre deosebire de filmele inițiale. Campionatul, de fapt, este pomenit, însă nu este ilustrată nicio luptă în cadrul acestuia. Așa cum era de așteptat, asta nu numai că a fost o surpriză pentru mulți spectatori, dar este și unul dintre aspectele criticate.

Este adevărat, campionatul rămâne un element cheie al filmelor originale, dar regizorul Simon McQuoid, scenaristul Greg Russo și alții implicați în producție, au preferat să nu descrie campionatul, tocmai pentru că nu își doreau să facă o copie a filmelor inițiale.

„Nu am intenționat să facem aceleași film”, relata McQuoid vorbind pentru GameSpot. „La fel de important, totuși, echipa de creație a filmului și-a dorit să arate cum a evoluat jocul de-a lungul anilor. Dacă vă uitați la cum anume au evoluat jocurile, și la poveștile din ele, este o curbă ascendentă”.

McQuoid a continuat, explicându-și decizia de a nu pune accent pe campionat: „Nu numai că nu recream originalul, evitam să reconstituim primii cinci ani din existența lui. A trebuit să luăm în calcul întreaga lui istorie, combinată cu faptul că atunci când ai, pentru un film, structura unui campionat, acesta îți modelează structura, devine un element constitutiv pentru scenariul însuși. Și după aceea impune un ritm în cadrul filmului, un lucru de care am preferat să nu fim legați. Așadar, dacă observăm aceste două lucruri, trebuie să discutăm despre ele deoarece reprezintă o parte esențială din Mortal Kombat, dar totuși nu vrem să fim ancorați în ele”. 

Exploreaza subiecte similare:

mortal kombat

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
makomomo pe 4 mai 2021 09:09
Filmul este extrem de slab,pt kids

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells