Regizorul lui The Mechanic, ales pentru The Expendables 2

de Cristina Grigore în 16 Iun 2011
Regizorul lui The Mechanic, ales pentru The Expendables 2

S-a spus mai întâi că Sylvester Stallone va revendica scaunul regizoral pentru The Expendables 2, apoi zvonul a fost infirmat. A mai trecut apoi ceva vreme, scrie Deadline, până ce producătorii s-au hotărât asupra numelui desemnat la cârma continuării: Simon West.

Cunoscut pentru pelicule de acţiune ca Lara Croft: Tomb Rider, Con Air, The General’s Daughter şi mai recentul The Mechanic, unde a lucrat cu Jason Statham, unul dintre „eroii de sacrificiu” prezenţi pe marile ecrane anul trecut, West are şanse să direcţioneze spre succes partea a doua a peliculei. Asta dacă va reuşi să depăşească nivelul vechilor filme de acţiune exersat de Stallone în primul film.

Deşi nu este nimic confirmat în acest moment, The Expendables 2 l-ar putea avea ca antagonist principal pe Bruce Willis, iar Stallone, Statham, Dolph Lundgren, Mickey Rourke, Terry Crews şi Jet Li sunt aşteptaţi să îşi reia partiturile.

Primul film The Expendables a avut, în toată lumea, încasări de 274 milioane de dolari. Partea a doua este aşteptată în cinematografele americane pe 17 august 2012.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 16 iunie 2011 08:44
Ma bucur sa-i revad.Sper sa fie o regie potrivita pentru atatea staruri.
Bayard pe 16 iunie 2011 12:31
Primul film a fost o surpriza placuta
paul2011 pe 16 iunie 2011 18:59
Astept cu nerabdare filmul . Primul mi-a placut enorm . Sper sa fie la fel de bun sau si mai bun :D .
yonutzTM pe 16 iunie 2011 22:02
Primul nu a rupt gura targului , dar nici nu a fost slab , undeva pe la mijloc , acuma sa vedem cum o sa fie al doilea , eu am asteptari destul de mari de la
acest film .

alex_il_fenomeno pe 17 iunie 2011 12:13
avand in vedere ce treaba buna a facut cu "The Mechanic" , sunt sigur ca va realiza ceva excelent si din "The Expendables 2" !
Sorin87 pe 2 iulie 2011 14:36
o sa fie mai exploziv decat prima parte abia astept

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells