Regizorul lui The Hunger Games ar putea sta la cârma noului film Battlestar Galactica

de Cristina Grigore în 14 Iun 2016
Francis Lawrence ocupă locul eliberat de Bryan Singer, care era ataşat proiectului încă din 2009

Una dintre cele mai de succes francize SF difuzată la TV, Battlestar Galactica, va ajunge pe marile ecrane sub egida studiourilor Universal. Proiectul unui film care să readucă în scenă personajele şi confruntarea dintre oameni şi cyloni datează din 2009, însă a fost amânat datorită programului încărcat de lucru al lu Bryan Singer, cel desemnat iniţial să îl regizeze.

După câteva variante de scenariu şi retragerea lui Singer, pelicula a intrat în sfârşit în drum drept spre producţie, iar cel care va sta la cârma acesteia ar putea fi, după informaţiile celor de la Variety.com, Francis Lawrence (The Hunger Games: Catching Fire şi The Hunger Games: Mokingjay). Cineastul mai are însă câteva proiecte în orarul de lucru, printre care şi un thriller cu spioni, Red Sparrow, ce o va avea în distribuţie şi pe Jennifer Lawrence.

De scenariu se va ocupa Lisa Joy, al cărei palmares include serialul HBO Westworld.

Serialul original Battlestar Galactica a fost creat de Glen A. Larson şi a fost lansat în 1978. Popularitatea sa a generat numeroase volume, benzi desenate, jocuri video şi de masă. O miniserie şi o producţie derulată cu mare succes între 2004 şi 2009 – între care au fost intercalate două lungmetraje - au relansat povestea SF, producţia lui Ronald D. Moore fiind inclusă în topul revistei Times, „Cele mai bune 100 de seriale SF din toate timpurile”.  În 2010, Moore readucea pe micile ecrane o parte a universului din serial, într-un prequel - Caprica - ce avea să reziste doar un sezon.

Exploreaza subiecte similare:

Francis Lawrence, Battlestar Galactica, Glen A. Larson

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
makomomo pe 14 iunie 2016 11:23
O stire foarte buna BSG fiind cel mai bun serial SF all time
spartacus pe 14 iunie 2016 12:31
BSG - ”cel mai bun serial SF all time”?!?!?...Serios???... Asta conform cui???... Tot așa pot spune și eu că cel mai bun serial SF all-time este ”Star Trek” conform mai multor reviste de specialitate.
Han_Solo pe 14 iunie 2016 14:18
Nu te aprinde. Conform mai multor publicatii de specialitate, BSG este probabil cel mai bun serial SF. Star Trek are onoare de a fi printre primele seriale SF daca nu chiar primu?
makomomo pe 20 iunie 2016 00:55
Am fost innebunit dupa BSG atunci cand l-am descoperit si multa multa lume la catalogat nr.1 SF si lume de specialitate nu doar casca guri ca noi...dar si pt mine este nr.1 Star Trek si Stargate mi-au placut enorm, de fapt cele 3 titluri sunt cele mai bune seriale SF care au existat si vor exista...Pacat ca acum nu mai vedem nici unul macar, este o pierdere mare in materie de seriale sau filme SF...
rob1cul pe 14 iunie 2016 12:51
cele mai importante top-uri il dau pe Battlestar Galactica... din cauza povestii sincer.
Pt mine ambele ocupa locul 1 impreuna cu Stargate :)

Cat despre "cineast"?? sincer mai bine ramanea Bryan Singer... pentru ca nu imi doresc ca acest "cineast" sa o aduca in rolul Starbuck pe "ëxtra-super-mega" "actrita" Jennifer Lawrence...

makomomo pe 20 iunie 2016 00:57
Doamne, sper sa nu joace acea jennifer de care pomenesti in noul BSG...ar fi un fiasco total

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells