Regizorul lui Aquaman explică cum vor fi dialogurile sub apă din film

de Cristina Grigore în 15 Iun 2018
Vor fi diferite de cele din Justice League, iar soluţia găsită de realizatori a fost una cât se poate de simplă

Multe dintre dialogurile peliculei Aquaman vor avea loc în lumea subacvatică, astfel încât fanii Universului Cinematografic Marvel au fost curioşi să afle cum a abordat regizorul James Wan acest aspect al filmului. În Justice League, am văzut-o pe Mera (Amber Heard) creând o sferă uriaşă sub apă pentru a putea vorbi cu Arthur Curry/Aquaman (Jason Momoa). Scena a fost criticată masiv de către fani, care au spus că locuitorii Atlantidei nu ar fi avut nevoie de aer pentru a comunica.

„Cred că unii oamenii exagerează cu acest lucru. Vor vorbi pur şi simplu”, a menţionat Wan, citat de EntertaimentWeekly.com.

Potrivit presei americane de film, ce a putut vedea deja 15 minute din Aquaman, personajele vorbesc normal, chiar dacă sunt sub apă. A fost adăugat însă un efect special, care sugerează mişcarea undelor sonore. Iată că Wan a apelat, aşadar, la o soluţie cât se poate de simplă pentru a reda modul în care comunică personajele în lumea fantastică de sub ape. Iar producătorii au fost încântaţi de întregul său aport: „James a făcut o treabă nemaipomenită cu acest film. Vă va transporta pe o tărâm diferit, o lume subacvatică imaginată într-un mod nemaivăzut până acum”, a spus Toby Emmerich de la Warner Bros..

Cu Nicole Kidman, Patrick Wilson şi Willem Dafoe în distribuţie – alături de Heard şi Momoa – Aqaman se lansează la noi pe 21 decembrie. Un trailer al filmului se lasă încă aşteptat. Acesta a fost însă prezentat în premieră pe 11 iunie, un faţa unui public restrâns, în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente din industria cinematografică – CineEurope, desfăşurat anul acesta între 11 şi 14 iunie, la Barcelona.

Exploreaza subiecte similare:

Aquaman, Amber Heard, Jason Momoa, James Wan, Nicole Kidman, Patrick Wilson, Willem Dafoe

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
costyn24 pe 15 iunie 2018 11:16
Sunt curios ce legatura au facii UCM cu Justice League si Aquaman?
gherase_alexandru pe 15 iunie 2018 12:17
Nu sunt singurul care a observat :D
costyn24 pe 15 iunie 2018 11:17
*fanii
twitch958 pe 15 iunie 2018 19:50
adevarul e ca se gasesc unii sa se planga de lipsa de logica "cum vorbesc aia ma in apa".. e un film cu supereroi dragilor..
ddirty_devil pe 18 iunie 2018 15:12
Dragele mele, Cristina si Gloria....nu aveti nici cea mai mica legatura cu benzile desenate, dar totusi aveti acordul de a publica numai cacaturi.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells