Regizorul lui A Beautiful Mind ecranizează My Stroke of Insight

de Cristina Grigore în 4 Oct 2010
Regizorul lui A Beautiful Mind ecranizează My Stroke of Insight

După ce a terminat de filmat Dilemma, o comedie cu Vince Vaughn şi Kevin James, Ron Howard urmează să regizeze, conform Deadline, drama My Stroke of Insight, o poveste care nu recomandă filmul unor mari succese financiare, dar ar putea stârni aceeaşi reacţie a criticilor ca A Beautiful Mind, ce i-a adus în 2002 două premii Oscar.

My Stroke of Insight va fi adaptarea cu acelaşi nume a cărţii lui Jill Bolte Taylor, o absolventă de Harvard de profesie neuroanatomist, care suferă la 37 de ani un atac cerebral, apărut în emisfera stângă a creierului, în urma căruia nu mai poate merge, vorbi, citi sau scrie şi îşi pierde memoria. Pregătirea ei a ajutat-o nu numai să se recupereze (ea şi-a revenit complet după 8 ani), ci şi să ne ofere o perspectivă unică asupra creierului şi capacităţii sale de refacere.

Rolul principal i-a fost propus de regizor lui Jodie Foster, însă actriţa nu şi-a confirmat în mod oficial participarea. Foster nu a mai apărut într-un film din 2008, când a jucat alături de Gerard Butler în Nim’s Island.

Scenariul noului proiect al lui Ron Howard va fi semnat de Semi Chellas, însă regizorul nu se va apuca de el prea curând, fiind angajat  la cârma adaptării seriei Dark Towers a lui Stephen King.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells