Regizorul Ken Loach vine la Anonimul 2007

de Razvan Boboc în 25 Iul 2007
Regizorul Ken Loach vine la Anonimul 2007

Festivalul Anonimul de anul acesta, care se va desfasura intre 13 - 19 august in Delta Dunarii, va avea doi invitati speciali: regizorul britanic Ken Loach si Cristian Mungiu. Cei doi au fost distinsi cu Palme d'Or la Cannes, in 2006, respectiv 2007. Ken Loach vine la Sfantu Gheorghe dupa ce filmul sau "The Wind that Shakes the Barley" ( Palme d'Or 2006 ) a deschis oficial Festivalul Anonimul de anul trecut. Loach va fi prezent la proiectia filmului "Tickets", regizat impreuna cu Abbas Kiarostami si Ermanno Olmi. Regizorul britanic, in varsta de 71 de ani, este cunoscut publicului pentru titluri ca "Sweet Sixteen", "Bread and Roses" si "Carla’s Song". A adunat de-a lungul carierei sale impresionante sapte prezente in competitia oficiala de la Cannes, un Palme d'Or in 2006, doua nominalizari la Premiile BAFTA, plus cate doua participari in competitiile de la Berlin si Venetia. Cristian Mungiu, impreuna cu o parte a echipei sale, va asista la proiectia filmului "4 luni, 3 saptamani si 2 zile". Cei doi regizori vor raspunde dupa proiectii intrebarilor publicului prezent la cea de-a patra editie a Festivalului Anonimul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells