Regizorul Eric Rohmer, un reprezentant de seamă al Noului Val al cinematografiei franceze din anii '60, a încetat din viaţă la vârsta de 89 de ani, anunţă Hollywood Reporter.
Rohmer a realizat numeroase filme de referinţă în cinematografia europeană: My Night at Maud's (Ma nuit chez Maud), Claire's Knee (Le Genou de Claire) şi Chloe in the Afternoon (L'Amour l'apres-midi).
My Night at Maud's a fost nominalizat în 1970 la două categorii Oscar: Cel mai bun film străin şi Cel mai bun scenariu original.
Die Marquise von O... a câştigat în 1976 premiul special al juriului la Festivalul de la Cannes. În 1992, a luat două premii la Festivalul de la Berlin, pentru Conte d'hiver, iar în 2004, a fost nominalizat pentru Ursul de Aur pentru Triple agent.
Cineastul a fost recompensat şi cu Leul de Aur al Festivalului de Film de la Veneţia, pentru Le Rayon vert (1986).
