Regizorul Claude Chabrol - distins cu un premiu onorific la Berlinala

de Ştefan Dobroiu în 29 Ian 2009
Regizorul Claude Chabrol - distins cu un premiu onorific la Berlinala

Regizorul Claude Chabrol, care a castigat in urma cu 50 de ani Ursul de Aur la Festivalul International de Film de la Berlin, pentru filmul "Les cousins", va fi distins anul acesta cu premiul Berlinale Camera pentru intreaga cariera, anunta organizatorii. Premiul ii va fi inmanat lui Chabrol pe data de 8 februarie, in cadrul unei gale organizate la Cinema Paris din Berlin. Tot atunci, va fi proiectat cel mai recent film al sau, "Bellamy".

Chabrol este un reprezentant de seama al "Noului Val" din cinematografia franceza, devenit cunoscut la sfarsitul anilor '50 si inceputul anilor '60.

Cineastul a mai fost recompensat la Festivalul de la Berlin cu premiul FIPRESCI, in 1973, pentru "Les Noces Rouges".

Gunter Rohrbach, producatorul unor filme celebre precum "Das Boot" de Wolfgang Petersen si "Berlin Alexanderplatz" de R.W. Fassbinder, va primi si el premiul Berlinale Camera. Ceremonia va avea loc pe 9 februarie, la Friedrichstadtpalast, inaintea premierei filmului "Effi Briest", regizat de Hermine Huntgeburth, produs de Rohrbach.

Festivalul de Film de la Berlin se va desfasura anul acesta intre 5 si 15 februarie.

 

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells