Regizorul Alexandre Aja (Crawl) va semna regia horror-ului Elijah

de Marina Florea în 24 Nov 2020
Pe măsură ce în casă încep să se întâmple lucruri bizare, băiatul înțelege repede că sinistrul străin nu este de fapt salvatorul care pretinde că ar fi

Deadline anunță că regizorul Alexandre Aja (Piranha 3D, Crawl) a fost cooptat pentru regia lui Elijah, un horror realizat de Searchlight Pictures (Antlers, Ready or Not).

Conform sinopsisului, filmul „urmărește un băiețel care cheamă în casă pe un străin misterios, crezând că acesta ar putea fi cheia salvării mamei sale bolnave. Pe măsură ce în casă încep să se întâmple lucruri bizare, băiatul înțelege repede că sinistrul străin nu este de fapt salvatorul care pretinde că ar fi”.

Elijah este realizat după o idee de Cory Goodman (The Last Witch Hunter), care a semnat scenariul împreună cu Gregory Levasseur (Mirrors). David S. Goyer (Terminator: Dark Fate) semnează producția prin firma sa Phantom Four.

Aja se află, deocamdată, în faza de post-producție cu următorul său film, thriller-ul SF O2 în care joacă Melanie Laurent și Mathieu Amalric. Alte filme din palmaresul regizorului sunt The Hills Have Eyes, Horns și The 9th Life of Louis Drax.

Exploreaza subiecte similare:

Alexandre Aja, Cory Goodman, David S. Goyer, Crawl

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells