Apreciatul regizor Malik Bendjelloul, câştigător de Oscar pentru documentarul său Searching for Sugar Man, proiectat anul trecut la festivalul Transilvania, a fost găsit mort în apartamentul său din Stockholm. Conform fratelui regizorului, Johar, acesta s-ar fi sinucis din cauza unei depresii, anunţă BBC.
Bendjelloul a devenit celebru în 2013, când primul său lungmetraj Searching for Sugar Man a fost recompensat cu Oscarul pentru Cel mai bun documentar. Filmul spune povestea lui Sixto Rodriguez, un cântăreţ din Detroit care, deşi nu a avut succes în SUA, a devenit, fără să ştie, extrem de popular în Africa de Sud.
Iată sinopsisul filmului: "La sfârşitul anilor '60, un cântăreţ este descoperit într-un bar din Detroit de doi producători faimoşi. Vrăjiţi de melodiile artistului şi de versurile sale profetice, ei au înregistrat un album, numai că acesta n-a avut succes, iar cântăreţul a dispărut din atenţie. Doar că un album piratat şi-a găsit drum în Africa de Sud, unde a devenit un fenomen. Doi fani sud-africani pornesc într-o călătorie pentru a afla ce s-a întâmplat cu idolul lor. Investigaţia le dezvăluie o poveste cu mult mai captivantă decât miturile cu privire la destinul artistului cunoscut sub numele de Rodriguez. Acesta este un film despre speranţă, inspiraţie şi puterea extraordinară a muzicii."
Părerea ta
Spune-ţi părerea