Cristina Nichituş - produs reprezentativ al mentorei sale, Elisabeta Bostan, care a făcut-o asistentă universitară, apoi profesoară titulară şi chiar decan. Primul ei film, "Pădurea de fagi" (1986), a fost surprinzător de reuşit, depănând cu dinamism şi stil drama telefonistelor detaşate la postul de radio "Ilse 2" al armatei germane, în Al Doilea Război Mondial. A urmat mediocritatea "Liliacul înfloreşte a doua oară" (1988)... şi, mult mai târziu, fenomenul "Şi totul era nimic" (2006) şi cazul "...Mama ei de tranziţie" (2011), două pelicule menite să ilustreze celebra diferenţă dintre pesimism şi optimism - pesimistul zice: "Mai rău de-atât nu se poate", la care optimistul dă replica: "Ba se poate!"
Dintre celebrele sale replici deja devenite folclor, antologice eşantioane ale coerenţei logice de o magistrală excentricitate, făcând deliciul studenţilor, se poate cita momentul când, la o ediţie a festivalului CineMAiubit, a încheiat lansarea unui volum de cinema cu propunerea duală: "Iar acum, vă invităm să-i puneţi întrebări autorului, şi să vină toată lumea la autografe!" sau paradoxala afirmaţie de la gala ultimului film: "Gabriel Spahiu nu poate fi alături de noi, pentru că, din păcate, a devenit tătic."
Părerea ta
Spune-ţi părerea