Filmul "Regele Lear", adaptat dupa piesa omonima a lui William Shakespeare, cu Anthony Hopkins, Gwyneth Paltrow, Keira Knightley si Naomi Watts in distributie, a fost deocamdata anulat din cauza fondurilor insuficiente. "Nu vom mai avea cum sa finantam acest proiect. Filmarile se vor opri", a declarat purtatorul de cuvant al companiei care urma sa produca filmul, Ruby Films.
Bugetul pentru "Regele Lear" se ridica la 36 de milioane de dolari. Prezentarea proiectului a fost facuta la Festivalul de Film de la Cannes de anul trecut.
Filmul trebuia sa ajunga in cinematografele din Marea Britanie in 2010.
Scrisa intre 1603 si 1606, "Regele Lear" este considerata una dintre cele mai valoroase opere literare ale lui Shakespeare. Cea mai celebra ecranizarea a piesei este cea cu Laurence Olivier in rolul regelui.