Recordurile Avengers: Infinity War

de Gloria Sauciuc în 2 Mai 2018
Deşi au trecut abia câteva zile de la lansare, Avengers:Infinity War a bătut toate recordurile la box-office

Avengers: Infinity War rulează de joi, 26 aprilie, pe marile noastre ecrane şi global, atingând mai multe recorduri. Iată o evidenţă a recordurilor pe care filmul cu supereroi tocmai le-a depăşit la Box Office, în decursul unui singur weekend, via moviefone.com. 

Cele mai mari încasări din Statele Unite la debut

Cu încasări de 258.184.000 de dolari, Infinity War deţine cele mai mari încasări în weekendul de lansare în SUA. Recordul anterior era deţinut de către Star Wars:The Force Awakens cu 247.966.675 de dolari. Credem că acum nimeni de la Disney nu mai are motive de nelinişte.

Cele mai mari încasări în trei zile (vineri, sâmbătă, duminică) în America de Nord

Luând în calcul zilele luate separat, Infinity War a stabilit noi recorduri cu privire la încasările pe piaţa internă. Dacă încasările din seara de joi nu s-au ridicat suficient de mult pentru a depăşi campionul Jurassic World, încasările  de vineri (care ignoră proiecţia de joi seară) au depăşit pe cele de la Jurassic World. Încasările de 83 de milioane de sâmbătă ale Infinity War au fost suficiente pentru a surclasa cu uşurinţă pe Jurassic World, în timp ce încasările de 69 de milioane de duminică au depăşit recordurile anterioare deţinute de către Black Panther şi The Force Awakens.

Cele mai mari încasări globale la debut

Infinity War s-a dovedit un hit major şi la nivel global, cu toate că premierele în Rusia, respectiv în China nu au avut încă loc. Primul weekend global a atins totuşi 640 de milioane de dolari, cu 100 de milioane mai mult decât The Fate of the Furious din 2017. Filmul a mai depăşit, de asemenea, recordurile de weekend într-un număr de ţări, printre care Mexic, Coreea de Sud, Brazilia, Indonezia, Malaiezia şi Thailanda.

Cele mai mari încasări la debut pentru un film cu supereroi

Infinity War deţine, de asemenea, recordul pentru cele mai mari încasări în weekendul premierei pentru un film cu supereroi, atât pe plan intern cât şi global. Iniţial, Avengers deţinea recordul în Statele Unite, în timp ce Batman vs. Superman era campionul global.

Cele mai mari încasări pentru o premieră a lunii aprilie

De parcă Black Panther nu ar fi distrus deja mitul că blockbusterele nu pot câştiga bine la box-office iarna şi primăvara, Infinity War a continuat să doboare acest mit. Infinity War marchează cele mai mari încasări în weekendul premierei dintre toate premierele de primăvară, depăşind Furious 7. Numerele sunt impresionante, şi cum studiourile Marvel îşi planifică filmele cu supereroi cel puţin până în 2025, există toate şansele ca recordurile să fie din nou depăşite.

Exploreaza subiecte similare:

Avengers: Infinity War

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells