Record la box office după 15 ani în Danemarca. Iată filmul care a reuşit această performanţă

de Cristina Grigore în 9 Mar 2016
A Conspiracy of Faith îl are ca scenarist pe Nikolaj Arcel (A Royal Affair)

Flaskepost fra P/A Conspiracy of Faith a înregistrat cel mai mare număr de bilete vândute în cinematografele din Danemarca, scrie Variety.com. Este un record doborât după 15 ani la box office-ul danez, încasările ajungând – de la lansarea din 3 martie – la un total estimativ de 1,7 milioane de dolari.

Pelicula este adaptarea bestseller-ului semnat de Jussi Adler-Olsen – şi continuarea unei trilogii din care mai fac parte The Keeper of Lost Causes şi The Absent One. Scenariul îi aparţine lui Nikolaj Arcel, un nume cunoscut datorită lui A Royal Affair, ce i-a adus Ursul de Argint la Berlin, în 2012.

A Conspiracy of Faith îl urmăreşte pe detectivul Carl Mørck şi pe asistentul acestuia, Assad, într-un caz oribil de crimă, în care se împletesc psihopatia şi fanatismul, raportul poliţiei pornind de la răpirea unor fraţi pe care părinţii lor nu i-au declarat însă, dispăruţi.

Distribuţia este alcătuită din Nikolaj Lie Kaas, Fares Fares, alături de Jakob Oftebro (Kon-Tiki) şi Pål Sverre Hagen (Ragnarok). Filmul a fost distribuit în mai bine de 60 de ţări, printre care America de Nord, Franţa, Spania, Germania, Rusia.

Exploreaza subiecte similare:

Flaskepost fra P, Kvinden i buret, The Absent One, Nikolaj Arcel

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 9 martie 2016 09:01
Nu e de mirare, cel putin pt mine> sa nu uitam ca, in ultimii ani, filmele nordice au avut un tot mai mare succes. Unul dintre cele mai elocvente exemple sunt cele trei filme ale seriei "Millenium" (primul lansat in 2009), care au spulberat record dupa record in tarile nordice, dar nu numai, basca au avut parte si de un remake american - inferior originalului. Din fericire pt noi, cinefilii, asemenea filme/vesti sunt asteptate cu nerabdare...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells