Recomandările TV5 Monde: o călătorie prin istoria glorioasă a cinemaului francez

de Cinemagia în 16 Feb 2022
„Voyage à travers le cinéma français” (2016), documentarul lui Bertrand Tavernier, poate fi văzut la TV5Monde

Asemenea filmului documentar „A Personal Journey with Martin Scorsese Through American Movies”, care trece prin istoria filmului american, prin genurile, starurile și regulile sale, precum și prin profilul unui regizor de Hollywood, vom vedea o călătorie la fel de personală și de informativă, de data aceasta în Franța, țara în care s-a născut cinemaul.

Tavernier evocă marile titluri ale filmului francez și marile figuri care l-au marcat și l-au format pe el ca cineast, împărtășindu-ne cinefilia sa de-a dreptul molipsitoare. De la filmele unor autori celebri, care au făcut istorie, precum Jean Renoir, Jean Vigo, Robert Bresson, Louis Malle, François Truffaut sau Jean-Luc Godard, la bijuteriile unor cineaști mai puțin cunoscuți, Tavernier le descoase farmecul cu șarm și cu umor. Îl evocă pe eroul său, Jacques Becker, sau parcursul unor actori iconici, precum Jean Gabin sau Eddie Constantine, în timp ce ne arată un colaj bine montat din toată această vastă filmografie, cu un accent pe secvențe celebre, precum și din culise (un excelent material cu regizorul Marcel Carné filmând „Le quai des brumes”). Ca și omologul său Martin Scorsese, Tavernier nu omite să arate fragilitatea filmului într-o epocă în care păstrarea celuloidului trecut prin războaie și mutări funcționa după legea selecției naturale.

Însă cinemaul este o artă colectivă, o întâlnire dintre mai mulți autori, astfel că naratorul nostru nu se oprește la a evoca regizori și actori; ci și scenariști, compozitori, directori de imagine sau asistenți de regie. Fără să devină prea personal, Tavernier își amintește despre propria devenire mai mult ca să vorbească despre toți acești autori. Prin experiența sa ca asistent de regie și critic de film, avem acces și la cele mai savuroase bârfe din industrie. Spre exemplu, Jean-Pierre Melville a fost un artist desăvârșit, dar un om alunecos și dificil, care era atât de vulcanic pe platou încât actorul Jean-Paul Belmondo a ales să comunice cu el numai prin intermediul unui asistent de regie. La un moment dat, ascultăm în film inclusiv o ceartă între cei doi.

Prin toată această bogăție narativă, „Voyage à travers le cinéma français” ne dă senzația că am văzut jumătate de veac de cinema francez și totodată ne îndeamnă să vrem să îl vedem. Având o durată de peste trei ore, îl vom putea viziona în două părți: prima va fi difuzată duminică, 20 februarie, la ora 22:00, iar a doua peste o săptămână, duminică, 27 februarie, ora 22:00. Doar la TV5 Monde.

Exploreaza subiecte similare:

Bertrand Tavernier, Eddie Constantine, Jean Gabin, A Personal Journey with Martin Scorsese Through American Movies, Voyage à travers le cinéma français, Jean Renoir, Jean Vigo, Robert Bresson, Louis Malle, François Truffaut, Jean-Luc Godard, Marcel Carné, Le quai des brumes, Martin Scorsese, Jean-Pierre Melville, Jean-Paul Belmondo

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells