Seara aceasta are loc concertul regal caritabil al Fundaţiei Principesa Margareta a României, oferit în beneficiul proiectului „Tinere talente”, ediţia 2014, proiect ce sprijină tineri muzicieni şi artişti plastici cu vârste între 14 şi 24 de ani. Dacă nu aţi prins bilet la concert, vă propunem alternative pentru timpul liber de vineri şi din weekend. Pentru că, nu-i aşa, timpul liber să nu fie un timp pierdut.
De vineri începe Les Films de Cannes a Bucarest, prin urmare weekendul şi săptămâna următoare vor sta pentru cinefili sub semnul filmelor venite de la cel mai important festival de film al lumii. Pe lângă filme, iată ce alte atracţii mai sunt:
Trupa Timpuri Noi, una dintre cele mai longevive trupe rock de la noi, ţine concert diseară, 25 octombrie, de la ora 22, în Clubul Puzzle (Piaţa Victoriei). Cu un show ce va conține și piese consacrate și piese de pe noul albumul - pe cale să fie lansat, Timpuri Noi își așteaptă atât fanii, cât şi curioşii să se pregătească de cântat, de dat din cap şi de urcat decibelii la maxim!
Iubitorilor de teatru le recomandăm: nu rataţi vineri seară, de la 19.30, excelentul spectacol Tipografic majuscul, la Teatrul Odeon. Făcut pe baza unui dosar de securitate şi a unor interviuri...face parte din proiectul european „Vieţi paralele - Secolul 20 văzut prin ochii Poliţiei Secrete”.
Pentru seara de 25 octombrie, Jan si Anny de la BZN pregătesc multe surprize fanilor din România. De la ora 20 va fi o seară plină numai cu hituri; fanii se vor bucura de Blue Eyes, Blue Eyes, Dance Dance, Mon Amour, El Condor Pasa, Mariana, Delilah, Che Sera, Mexican Night, şi alte piese celebre la Sala Palatului.
Nostalgicilor le amintim că sâmbătă Julio Iglesias ţine un concert la Sala Palatului (Calea Victoriei).
Tot sâmbătă, 26 octombrie, are loc prima petrecere de Halloween, de la ora 21, la Open pub (Strada Tunari. nr. 65). Decoruri şi costumaţii care ne aduc mai repede fantomatica sărbătoare.
Duminică, 27 octombrie, Stand Up Comedy la Caffe Damask (Strada Maior Atanase Ionescu nr.60), de la ora 20. Atenție! Se pare că „Tot ce spui în timpul spectacolului poate fi folosit împotriva ta”!
Pe data de 28 octombrie, formaţia Phoenix revine în Bucureşti în cadrul unui concert inedit în clubul Silver Church! E cel mai potrivit mod de a-ţi începe o nouă săptămână. Detalii AICI.
Joi, 31 octombrie, e Halloween Party la Hard Rock Cafe. Cover- uri potrivite pentru seara de Halloween, costume, invitaţi- surpriză.
Părerea ta
Spune-ţi părerea