Recomandări Timp liber 9-11 mai 2014

de Ştefan Dobroiu în 9 Mai 2014
Cele mai interesante spectacole, concerte şi petreceri

Am publicat pe site recomandările cinematografice ale weekendului (click AICI), dar posibilităţile de distracţie şi frumos sunt mult mai multe şi variate. Iată mai jos câteva dintre cele mai interesante spectacole, evenimente şi petreceri ale acestui sfârşit de săptămână. Găseşti o listă aproape exhaustivă a concertelor, spectacolelor, expoziţiilor, festivalurilor şi petrecerilor în secţiunea Timp Liber, adică AICI.

East European Comic Con
Romexpo, vineri-duminică, abonament 45 de lei
Nebunia începe de vineri, când debutează la Bucureşti a doua ediţie East European Comic Con, al cărei invitat de onoare este actorul Jason Momoa, starul din serialul HBO Urzeala tronurilor şi filmul Conan. Convenţia se adresează pasionaţilor de filme şi seriale de televiziune, benzi desenate, animaţie japoneză (şi altele) şi-şi
atrage invitaţii şi cu concursuri de trivia şi de costume.
 
Concert Vunk
sâmbătă, Promenada, 19.00, bilet 49-119 lei
Fanii apreciatei formaţii Vunk au ocazia să-i asculte pe membrii acesteia în primul lor concert acustic. În program sunt popularele hituri ale formaţiei, dar în versiuni nemaiauzite până acum. "Mai prieteni ca niciodată o să fim după cocertul ăsta. O să avem şi mai multe în comun", promite Vunk.

Concert Moebius
sâmbătă, Palatul Spayer, ora 21.00, bilet 15 lei
Tânăra formaţie Moebius a împlinit un an de activitate şi vrea să celebreze această frumoasă aniversare cu fanii, într-un concert special găzduit de palatul Spayer. Doritorii pot asculta nu doar melodiile formaţiei, ci se pot bucura şi de prezenţa invitaţilor speciali ai evenimentului: Florentin Vasile (Robin and the Backstabbers), Oana Maria (Poetrip), Yoon şi Adrian Spier (Velosonics).

Petrecere Ladies Night
Club Barletto, sâmbătă, ora 23.00
Doamnele şi domnişoarele să-şi aleagă cele mai frumoase ţinute, pentru că în Clubul Barletto se pregăteşte o noapte dedicată lor. În semn de apreciere, reprezentatele sexului frumos au parte nu doar de muzică bună şi cele mai dansabile hituri, ci şi de cocteiluri gratuite din partea barmanilor Barletto.

Teatru Fă-mi loc!
Godot Cafe Teatru, sâmbătă, ora 15, bilet 50 de lei
Regizorul Radu Beligan şi actorii Medeea Marinescu şi Marius Manole aduc pe scenă comedia lui Anthony Michineau, despre doi tineri ce se regăsesc în ajunul Crăciunului în cuşeta unui tren de noapte. Ea, o fată singură, şarmantă şi cu gust pentru aventură, el bărbat cu principii, pus in faţa unui eveniment neprevăzut cu efecte neaşteptate asupra viitorului său.

Teatru Bârfe, zvonuri şi minciuni
Teatrul Naţional, sâmbătă, 19.30, bilet 20-70 de lei
Neil Simon, unul dintre cei mai prolifici dramaturgi contemporani cunoscut mai ales datorită lui Biloxi Blues, are parte de o nouă punere în scenă în regia lui Ion Caramitru. Un incident petrecut în timpul unei petreceri face o seamă de personaje din lumea bună să aibă reacţii amuzante, brodând pe tema informaţiilor neverificate, dar vehiculate cu aplomb de către invitaţii la petrecere. În două dintre rolurile principal, Cecilia Bârbora şi Monica Davidescu (foto).

Petrecere Karaoke Night
Stuf Vama Veche, duminică, 21.00
Organizatorii se laudă cu cel mai bun sunet al unei petreceri de karaoke organizate vreodată în Bucureşti şi îmbie doritorii şi cu cea mai gustoasă bere. Totul pe fondul celor mai cunoscute hituri ale muzicii internaţionale interpretate, mai mult sau mai puţin amuzant, de cei mai buni amici.

Spectacol Doi dintre noi
Compania de teatru Passe-Partout "Dan Puric", duminică, 19.00, preţ bilet 20-30 de lei
O explorare a dragostei în diversele ei ipostaze, prin mişcare, sunet şi imagine. Spectacolul companiei lui Dan Puric promite o îmbinare a "gestului strict uman cu sensurile iubirii şi cu istoria artelor şi a muzicii pe un parcurs milenar, de la Vivaldi şi Pierro della Francesca până la ritmurile cele mai noi."

Exploreaza subiecte similare:

Jason Momoa, Game of Thrones, Conan the Barbarian

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 31 ianuarie 2015 10:28
Vunk! Vunk! Vunk! Vunk!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells