Recomandări Timp liber 5-6 iulie 2014

de Ştefan Dobroiu în 4 Iul 2014
Cele mai interesante spectacole, concerte şi evenimente în aer liber

Am publicat pe site recomandările cinematografice ale weekendului (click AICI), dar posibilităţile de distracţie şi frumos sunt mult mai multe şi variate. Iată mai jos câteva dintre cele mai interesante spectacole, evenimente şi petreceri ale acestui sfârşit de săptămână. Găseşti o listă aproape exhaustivă a evenimentelor organizate în secţiunea Timp Liber, adică AICI.

Concert Thirty Seconds to Mars
sâmbătă, Romexpo, în aer liber
Trupa americană Thirty Seconds to Mars la prima ei întâlnire cu publicul din România. După câştigarea Oscarului pentru rol secundar în acest an, Jared Leto arată din nou că poate exceleza în două domenii din showbiz. Show-ul de sâmbătă seara se anunţă incendiar, cu multe dintre melodiile de pe albumul Love Lost Faith + Dreams în program. Preţul biletelor este cuprins între 160 şi 300 de lei, iar cei care vor să-i întâlnească pe membrii trupei şi să se fotografieze cu ei pot achiziţiona pachete VIP, cu valori până la 1070 de lei.

Concert Ştefan Bănică
sâmbătă, Parcul Titan, ora 20.00
Este fără îndoială cel popular solist din România şi unul dintre puţinele numele nume ale muzicii româneşti în stare să umple până la refuz Sala Palatului. Reîntâlnirea cu Ştefan Bănică şi antrenantele sale melodii are loc la concurenţă direcţă cu dezlănţuirea Thirty Seconds to Mars, dar categoric publicul-ţintă al celor două stiluri muzicale este diferit.

Concert Chicane
sâmbătă, Arenele Romane, ora 22.00
Unul dintre cei mai buni producători/compozitori din Marea Britanie, Chicane se întâlneşte din nou cu publicul din România, fanii săi având din nou ocazia să-i asculte muzica influenţată de Jean Michel Jarre şi genul electronic.

Petrecere Egyptian Party
sâmbătă, The Barrel British Pub, ora 23.30
O petrecere tematică la care accesul este gratuit. Organizatorii îi invită pe participanţi să fie cât mai creativi în alegerea "outfit"-ului în ton cu decorul dominat de piramide, nisip, mumii şi papirusuri. Cocteiluri cu arome orientale o să destindă atmosfera, ca şi muzica modernă, dar cu influenţe specifice zonei ce inspiră petrecerea.

Festival Bucharest Jazz Festival
2-6 iulie, piaţa George Enescu
Amatorii muzicii de jazz vor putea să se bucure de pasiunea lor până la finalul zilei de duminică, datorită unui eveniment complet organizat de Arcub. Din program fac parte întâlniri cu o serie de artişti şi trupe de valoare din România şi străinătate, precum Alex Simu Quartet, Ana Cristina Leonte, Carmen Lundi, Lee Konitz şi John Scofield.

Spectacol Când Isadora dansa
duminică, teatrul odeon, ora 19.00
Cunoscutul coregraf Răzvan Mazilu revine în atenţie cu un nou spectacol în care cooptează câteva dintre cele mai iubite nume din lumea teatrului din România. Spectatorii îi vor vedea pe scenă pe Maia Morgenstern, Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Oana Ştefănescu, Jeanine Stavarache, Mircea Constantinescu, Vlad Logigan şi Monica Petrică.

Foto: Ştefan Bănică în concert (Mediafax Foto)

Exploreaza subiecte similare:

Jared Leto, Maia Morgenstern, Rodica Mandache, Vlad Logigan

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells