Ce alegem să credem, aceasta este supratema filmului Viaţa lui Pi, o producţie plină de efecte speciale, frumosă vizual până la calofilie, de văzut zilele acestea, dacă aţi ratat premiera din 21 decembrie.
Ang Lee transpune în imagini sentimentul răscolitor că eşti pierdut prin tablouri în care nu mai există legi ale gravitaţiei, marea este cer şi invers, ca în gravura lui Esher - Relativitate.
Mare parte din povestea filmului constă în aventura solitară a lui Pi, un adolescent indian (Suraj Sharma), atunci când - în urma unui naufragiu - pluteşte pe ocean într-o barcă de salvare, având ca singur tovarăş un tigru. Există numeroase imagini ale naturii: grădinile botanice din Pondicherry, India, o insulă misterioasă plină de suricate, o ceată de peşti zburători. Cele mai frumoase efecte vizuale sunt cele cu balene care fac acrobaţii şi cu bancuri strălucitoare de peşti. Toate acestea îţi vor lua ochii, şi vei trece cu vederea că acţiunea e liniară. Imagnile psihedelice cu meduze-neon (foto) vor mulţumi spectatorul, chiar în lipsa unor evenimente (în a doua jumătate a filmului).
Părerea ta
Spune-ţi părerea