Ready Player One s-ar putea califica în cursa pentru Oscar, categoria „Cel mai bun film de animație”

de Cristina Grigore în 2 Apr 2018
Filmul are un succes impresionant în China, unde s-a lansat cu 61,7 milioane de dolari

Cu scene ce combină animația realizată pe calculator cu filmările live-action, Ready Player One s-ar putea califica în cursa Oscar pentru Cel mai bun film de animație, dacă producătorul, compania Warner Bros., ar susţine acest lucru, scrie TheHollywoodReporter.com.

După regulile Academiei Americane de Film, pentru a  se încadra la această categorie, o peliculă trebuie să conţină „nu mai puţin de 75% animaţie din durata totală”, dar şi „un număr semnificativ de personaje realizate printr-o tehnică de animaţie”.

„Producţiile virtuale” sunt din ce în ce mai întâlnite în industria cinematografică – recentul The Jungle Book a avut un singur actor pe fundalul ecranului verde şi foarte puţine elemente fizice de decor – iar graniţa dintre tehnicile de animaţie şi live action se estompează.

Ready Player One spune povestea lui Wade Watts (Tye Sheridan), care scapă de viaţa sa searbădă logându-se în OASIS. Când creatorul genial şi excentric al jocului virtual moare, se dă startul unei curse ce are ca premiu uriaşa avere a acestuia. Wade intră în competiţie împotriva jucătorilor avizi de câştig din toată lumea, dar şi împotriva angajaţilor unei corporaţii gigant, care este gata să facă orice – atât în lumea virtuală, cât şi în cea reală – pentru a câştiga.

Filmul a debutat în acest week-end cu un succes impresionant în China, unde a obţinut 61,7 milioane de dolari (cel mai bun debut al unui film Warner Bros. în China). În Statele Unite filmul a obţinut 41,2 milioane de dolari în acest sfârşit de săptămână, iar totalul internaţional se ridică la 181,2 milioane de dolari.

Exploreaza subiecte similare:

Ready Player One, Tye Sheridan

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells