Filmul de animatie "Ratatouille" a obtinut nu mai putin de 13 nominalizari la Premiile Annie, distinctii care recompenseaza cele mai bune lungmetraje, filme si seriale de animatie ale anului. Sunt de asemnea un bun barometru pentru viitorii castigatori ai premiului Oscar. Productia Pixar "Ratatouille" este nominalizata la categoriile Cel mai bun lungmetraj animat, regie, scenariu, personaj animat, doua nominalizari la efecte de animatie, scenografie, storyboarding, design de personaje, animatie de personaje, muzica si trei nominalizari pentru voci.
Productia Sony "Cu totii la surf!" a obtinut la randul ei 10 nominalizari, inclusiv pentru Cel mai bun lungmetraj animat, efecte de animatie si regie. Pentru categoria cea mai importanta au mai fost nominalizate "Bee Movie" de la DreamWorks, “Persepolis” de la Sony Pictures si "Simpsonii - filmul" de la Fox.
Pentru Cel mai bun regizor se intrec Brad Bird ("Ratatouille"), Ash Brannon si Chris Buck ("Cu totii la surf!"), Chris Miller si Raman Hui ("Shrek al Treilea"), Vincent Paronnaud si Marjane Satrapi ("Persepolis") si David Silverman ("Simpsonii - filmul"). "Beowulf" a obtinut o singura nominalizare, la categoria scenografie.
Cea mai buna voce va fi aleasa dintre Janeane Garofalo (Collette - "Ratatouille"), Ian Holm (Skinner - "Ratatouille"), Julie Kavner (Simpson - "Simpsonii - filmul"), Patton Oswalt (Remy - "Ratatouille") si Patrick Warburton (Ken - "Bee Movie").
Cea mai buna coloana sonora va fi aleasa dintre Olivier Bernet ("Persepolis"), Danny Elfman, Rufus Wainwright si Rob Thomas ("Familia Robinson"), Michael Giacchino ("Ratatouille"), Rupert Gregson-Williams ("Bee Movie") si Amy Powers, Russ DeSalvo si Jeff Danna ("Disney Princess Enchanted Tales").
Cea de-a 35-a ceremonie de decernare a premiilor Annie va avea loc la Royce Hall, Universitatea California din Los Angeles, Westwood, pe 8 februarie.