Celebră pentru comediile sale romantice, scenarista şi regizoarea Nora Ephron s-a stins din viaţă în cursul zilei de ieri. Una dintre cele mai puternice femei din istoria Hollywood-ului, Ephron a fost diagnosticată în urmă cu cinci ani cu leucemie, iar pneumonia care a răpus-o a fost o complicaţie a bolii sale. Avea 71 de ani.
Dacă întrebai pe cineva acum zece ani care este comedia romantică preferată, şansele să ţi se spună un film scris sau regizat de Nora Ephron ar fi fost chiar mari. Ephron şi-a început cariera în anii '60, dar nu în cinema, ci în jurnalism. De-a lungul deceniului şase a devenit cunoscută drept una din vocile cele mai amuzante şi ironice ale noului jurnalism american, publicând editoriale şi eseuri în marile publicaţii ale perioadei.
A făcut cunoştinţă cu cinema-ul într-un mod care o să te surprindă: căsătorită cu Carl Bernstein, unul dintre cei doi protagonişti ai scandalului Watergate, Ephron a fost rugată de soţul ei să rescrie scenariul pentru cunoscutul film All the President's Men. Până la urmă varianta lui Ephron nu a fost folosită, dar producătorii care l-au citit au ajuns să-i ofere viitoarei scenariste primul contract din lumea televiziunii.
Primul proiect pentru cinema este Silkwood (1983), un film datorită căruia va lega şi o prietenie strânsă cu Meryl Streep. Inspirat de evenimente petrecute în realitate, scenariul spune povestea lui Karen Silkwood, o activistă ce a murit într-un accident de maşină suspect, la doar 28 de ani, în timp ce investiga abuzurile comise de combinatul Kerr-McGee din Texas. Ephron a obţinut o nominalizare la Oscar pentru scenariu, iar marile studiouri au început să-i facă oferte tot mai tentante.
Colaborează din nou cu Meryl Streep pentru Heartburn, film inspirat de romanul semi-autobiografic omonim scris tot de Ephron, despre mariajul ei plin de probleme cu Bernstein, dar adevăratul succes vine de-abia în 1989, când apare When Harry Met Sally/Când Harry a cunoscut-o pe Sally. Cu Billy Crystal şi Meg Ryan în rolurile principale, filmul e considerat una dintre cele mai bune comedii romantice din toate timpurile.
Cariera lui Ephron capătă un nou avânt în 1993, când apare Sleepless in Seattle/Nopţi albe în Seattle, cu Meg Ryan şi Tom Hanks în rolurile principale. Scris în colaborare cu sora ei mai mică, Delia, filmul e regizat de Nora Ephron şi a devenit unul dintre marile succese ale anului şi în acelaşi timp una dintre producţiile cele mai profitabile din toate timpurile: încasările au fost de zece ori mai mari decât bugetul de 20 de milioane de dolari. Trioul format din regizoare şi actori a mai dat lovitura patru ani mai târziu în You've Got Mail.
Cea mai recentă aventură cinematografică a lui Ephron este o nouă colaborare cu prietena ei de trei decenii, Meryl Streep. Film biografic despre viaţa Juliei Child, celebra promotoare a gastronomiei franceze în SUA, Julie & Julia explorează pasiunea lui Ephron pentru arta culinară, aducându-i lui Meryl Streep o nominalizare la Oscar şi devenind un neaşteptat succes de casă.
Rămas bun, Nora Ephron
de Ştefan Dobroiu în 27 Iun 2012Citeşte şi:
Taguri:
Nora Ephron, Meryl Streep, All the President’s Men, Tom Hanks, Billy Crystal, Meg Ryan, When Harry Met Sally, Sleepless in Seattle, Julie & Julia
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Alexandra Maria Lara
Rachele Brooke Smith
John Huston
Reese Witherspoon
Gone
Scent of a Woman
Ioana Scarlatescu
Tyson
102 Dalmatians
Rob Zombie
Faces in the Crowd
Cuibul salamandrelor
Jackie
The X-Files: I Want to Believe
Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața!
Vistrian Roman
Greenland
Dracula Untold
A Different Loyalty
The Ladykillers
Ben Kingsley
Un camino hacia el destino
Minka Kelly
Simon Woods
Pompeii
Der Untergang
Om Shanti Om
Cross of Iron
And Now for Something Completely Different
Hacksaw Ridge
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Rămas bun, Nora Ephron
Părerea ta
Spune-ţi părerea