Rămas-bun, Geo Saizescu!

Geo Saizescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de film, a murit, luni, la vârsta de 80 de ani. Regizorul a murit la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti, au declarat, pentru Mediafax, surse medicale. În luna noiembrie a acestui an, regizorul ar fi împlinit 81 de ani.

Iată un portret realizat cineastului la aniversarea vârstei de 80 de ani, de colegul nostru Mihnea Columbeanu. (copyright foto: MediafaxFoto)

Sinonimia cu comedia

Într-un scheci comic difuzat la TVR în noaptea de Anul Nou, 1970, Stela Popescu îi povestea medicului interpretat de Radu Zaharescu un vis în care o vizitau tot felul de personalităţi cu prenume scurte (Ima Sumak, Ava Gardner, Iva Zanicchi, Eva Pătrăşcanu, Sică Alexandrescu, Gică Petrescu, Ion Popescu Gopo, Coca Andronescu, Geo Bogza, Geo Şerban, Geo Barton, Dem Rădulescu, Dem Savu...) şi nu mai prididea cu prezentările (spre exasperarea psihiatrului şi deliciul telespectatorilor)- apogeul fiind atins odată cu sosirea lui Aga Khan: - Aga-Iva, Aga-Ava, Aga-Ima, Aga-Eva, Aga-Sică, Aga-Gică, Aga-Gopo, Aga-Coca, Aga-Geo, Aga-Geo, Aga-Geo, Aga-Geo... Aga-Dem-Dem... Aga-Dem-Dem... :((

Al patrulea Geo era nimeni altul decât Geo Saizescu - despre a cărui existenţă am aflat cu acel prilej. L-am cunoscut cinci ani mai târziu, când începusem să mă iniţiez într-ale filmului şi participam la cursurile cineclubului Ecran Util, precum şi la diverse proiecţii şi festivaluri ale filmelor de amatori. De obicei, era preşedintele juriului - ipostază în care trata cu noi, pasionaţii neprofesionişti, la fel de glumeţ şi natural ca între egali. Iar în 1979, când dădeam admiterea la actorie, un prieten comun (criticul literar Zigu Ornea) a încercat să-mi pună o pilă. Geo i-a tăiat-o scurt: Mă laşi cu chestiile astea! Incidental, a fost în comisie la toate probele - iar după examen, când s-au revăzut şi a aflat despre cine fusese vorba, a replicat: A, ăla...? Hai, mă, Zigule - ăla intra şi fără pile...! ;) - poate şi datorită unui truc: Nae Caranfil îmi vânduse pontul că formula favorită de salut a lui Geo Saizescu era Auguri!, aşa că, la proba practică, fix Auguri! l-am pus să zică pe un personaj (interpetat, ca să vezi, tot de Nae Caranfil!).

Oricum, Geo ne reţinuse pe amândoi din timpul cursurilor de pregătire - care, la rândul lor, fuseseră o nouă treaptă a iniţierii spre meseria de cineast. Numai armata ne-a împiedicat să fim studenţii lui - o serie situată, sub o stea cam de rău augur (nu “auguri!”, din păcate…): singurul care a reuşit să realizeze câteva lungmetraje (documentarele Recorduri, lauri, amintiri - 1984, Cununa de lauri - 1985, Imn pentru primăvara ţării - 1987, precum şi filmele de ficţiune Rezervă la start - 1986, Flori de gheaţă - 1988 şi Kilometrul 36 - 189), Aghel Mora (Mihai Diaconescu), a sfârşit tragic în anul 2000. S-a dus prematur şi Virgil Vâţă, răpus de cancer, după ce în 1990 renunţase la regie pentru o scurtă dar impetuoasă carieră politică. Tudor Potra, Anita Gârbea şi Dan Mănescu au ales şi ei alte căi, iar Mircea Plângău a făcut un singur film, Liceenii în alertă (1993). Peste un an, m-am aciuit pe lângă echipa filmului Şantaj (1981 - ecranizare a romanului poliţist Omul de la capătul firului, de Rodica Ojoc-Braşoveanu), ca băiat la toate, prilej de a începe să descopăr specificul bucătăriei de la filmări, iar în ultimul an de facultate am vizitat pentru o săptămână şi locaţiile pentru Secretul lui Bachus (1984), unde Geo m-a poftit şi să intru-în cadru, în costum de mire, şi să mă-mbuib - una dintre cele mai simpatice amintiri din perioada de ucenicie. Şi eram departe de a fi singurul.

Mulţi dintre cineaştii generaţiei mele au trecut prin mâna lui - în şcoală, pe platouri, şi cu diverse alte prilejuri. Dascălul şi prolificul realizator de filme care a ajuns să fie considerat sinonim cu comedia românească s-a născut în 14 noiembrie, 1932, la Prisăceaua, Mehedinţi (comună rememorată afectuos în câteva replici ale Elvirei Deatcu din serialul TV O călătorie de neuitat - 1990). Încă de la debut, cu mediu-metrajul Doi vecini (1959), şi-a manifestat apetenţa spre comedie, obţinând două portrete antologice cu ajutorul marilor actori Grigore Vasiliu Birlic şi Ion Lucian), iar în 1963 a realizat popularul Un surâs în plină vară - prilej de a începe îndelunga colaborare cu vedetele sale de cursă lungă, Dem Rădulescu şi Sebastian Papaiani (despre al doilea chiar avea să afirme, la un moment dat, că era actorul lui preferat de comedie). După Dragoste la zero grade (1964) şi La porţile Pământului (1965), a atins apogeul cu filmul pe care, personal, îl consider cel mai bun din cariera lui: Balul de sâmbătă seara (1968), unde acelaşi Sebastian Papaiani întregea un trio savuros cu Mariella Petrescu şi Ana Szeles. În 1970, montarea TV a piesei Ciuta, de Victor Ion Popa, a fost una dintre puţinele instanţe care i-au dovedit şi afinităţle cu genul dramatic - mai ales prin tulburătoarea creaţie a Marianei Mihuţ, în tandem cu Eugenia Bădulescu.

A urmat comedia pe care aş considera-o second-best (şi, personal, rămâne favorita mea - la doisprezece ani, m-a făcut să râd cu lacrimi), Astă seară dansăm în familie (1972), spumosul periplu al celor doi escroci setimentali (evident, din nou Bibanu' şi Bică Papaiani), în compania unei galerii de personaje feminine sclipitoare: Stela Popescu, Vasilica Tastaman, Draga Olteanu-Matei, Mariella Petrescu, Ioana Bulcă, Violeta Andrei, şi altele. Aici, însuşi Geo apărea într-un rol misterios, definit ca Bizarul (de fapt, miliţianul sub acoperire care-i fila) - căci, la drept vorbind, era şi un actor plin de haz, specializat în roluri secundare şi episodice.

Pe lângă apariţiile din propriile lui filme (s-au mai reţinut, printre altele, judecătorul din Păcală - 1974, rebusistul din Eu, tu şi Ovidiu - 1977, Simion Cătănoiu din Şantaj - 1981, şi mai ales maestrul Ieronim Stîncă, poetul alcoolic din Secretul lui Bachus - 1984), a mai fost: Lambru, în Din nou împreună (1978 - Virgil Calotescu), un aplaudac la circ (devenit, în partea a doua, şi hoţ de animale), în Saltimbancii (1981) şi Un satimbanc la Polul Nord (1982 - Elisabeta Bostan), Fotache, în Lumina palidă a durerii (1981 - Iulian Mihu), avocatul Topliţa, în Buletin de Bucureşti (1982) şi Căsătorie cu repetiţie (1985 - Virgil Calotescu), Teodor Bobby Davidescu, în Pe malul stîng al Dunării albastre (1983) şi Figuranţii (1987 - Malvina Urşianu), sau Saizman (personaj cu un nume evident glumeţ-aluziv), în Milionari de weekend (2004), al urmaşului său Cătălin Saizescu.

La venerabila vârstă de optzeci de ani, Geo Saizescu nu şi-a pierdut nimic din energia şi hazul cu care a înveselit existenţa câtorva generaţii de spectatori români de cinema. Nici o altă urare nu l-ar bucura mai mult decât salutul său cel mai drag, cuprinzător- percutantul: Auguri!