Ragnarok, nou serial cu adolescenți, zei și giganți, din ianuarie

de Cinemagia în 22 Nov 2019
În mitologia nordică Ragnarök adică soarta finală a zeilor este o serie de evenimente majore, inclusiv o mare bătălie prezisă care va avea ca rezultat final moartea a unui număr de figuri majore

Netflix a lansat primul teaser Ragnarok împreună cu informația legată de data de lansare în România a acestui nou serial despre zei nordici și giganți: 31 ianuarie 2020.

Ragnarok este o poveste despre maturizare și contribuie la crearea unui mitologii nordice noi și surprinzătoare, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Seria se întâmplă în micul oraș fictiv Edda, situat în mijlocul naturii grandioase norvegiene. Povestea se axează pe locuitorii orașului Edda, care, cel mai probabil, nu sunt ceea ce pretind a fi. Alături de ei, suntem martorii unei lumi aflate în schimbare: topirea ghețarilor, ierni calde, ploi torențiale. Unii ar putea spune că ne îndreptăm către un nou Ragnarok. Asta dacă nu intervine nimeni la timp...

În mitologia nordică Ragnarök adică soarta finală a zeilor este o serie de evenimente majore, inclusiv o mare bătălie prezisă care va avea ca rezultat final moartea a unui număr de figuri majore (inclusiv zeii Odin, Thor, Freyr, Heimdall și Loki), dezastre naturale diverse și scufundarea ulterioară a lumii în apă. Se spune că această bătălie va fi purtată de zei (Aesir, conduși de Odin) și de entitățile malefice, giganții (Jötunnii) și diverși monștri, conduși de Loki. 

Serialul cu șase episoade în limba norvegiană este produs de SAM Productions, o companie daneză. Adam Price este creator, screnarist și producător executiv, alături de producătorul executiv Meta Louise Foldager Sørensen (Antichrist, Melancholia), producătorul Stine Meldgaard Madsen (Pros and Cons, Something's Rockin'), scenaristul Emilie Lebech Kaae și regizorul Mogens Hagedorn. Din distribuția Ragnarok fac parte David Stakston (Magne), Jonas Strand Gravli (Laurits), Theresa Frostad Eggesbø (Saxa), Herman Tømmeraas (Fjor), Emma Bones (Gry), Henriette Steenstrup, Odd-Magnus Williamson, Synnøve Macody Lund, Bjørn Sundquist și Gísli Örn Garðarsson.

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
DarkWeb2019 pe 4 februarie 2020 12:24
Un serial care dezamagește oarecum și care in final (fara final) te convinge de timpul pierdut. Daca are ceva care totuși merita vazut sunt peisajele superbe ale Norvegiei. Cu un inceput promițator dar cu un final lasat in coada de pește adica dupa cele 6 episoade lasa de ințeles ca probabil va urma cu un alt sezon și care sa clarifice soarta ” giganților ” .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells