Regizorul Radu Mihaileanu a obtinut ieri cea mai mare finantare la cea de-a doua sesiune a concursului de proiecte cinematografice din 2007: 1,6 milioane lei. Proiectul "Concertul" este o coproductie Castel Film/Les Productions du Trésor, regia si scenariul fiind semnate de Radu Mihaileanu. El a obtinut un punctaj total de 53, 99 puncte in urma jurizarii, nota finala pentru scenariu fiind 5,87.
"Concertul" se va filma in mare parte in Romania, o saptamana la Moscova si restul la Paris, conform unui material aparut in toutlecine.com. Filmul spune povestea unui fost director al Teatrului Bolsoi, concediat cu 25 de ani inainte, pentru ca a refuzat sa se desparta de muzicienii sai evrei. El devine intre timp un simplu ingrijitor in cadrul aceleiasi institutii. Totul se schimba intr-o noapte cand, in timp ce curata biroul directorului, sustrage un fax prin care orchestra rusa era invitata sa cante la Paris, la faimoasa sala Pleyel. Urmeaza o comedie dulce-amaruie care seamana cu "Trahir" sau "Train de vie".