Pupila dublă a prințesei egiptene din Mumia e documentată medical

de Gloria Sauciuc în 4 Apr 2017
The Mummy se lansează în cinematografele noastre pe 9 iunie 2017

În weekend se lansa un nou trailer The Mummy, în care o străveche prințesă a Egiptului, pe nume Ahmanet (Sofia Boutella), e gata să îl posedeze pe Tyler Colt (Tom Cruise) de îndată ce este eliberată accidental dintr-un sarcofag. Ce va rămâne, însă, în memoria cinefililor, ca o imagine-emblemă a acestei producții, este pupila dublă a prințesei.

Ochii înfricoșători ai acestei ființe antice nu sunt un artificiu întâmplător al departamentului de efecte speciale. Condiția este documentată medical sub numele de „pupula duplex”. De-a lungul timpului și la mai multe popoare, se credea că o persoană cu o pupilă dublă e o persoană capabilă să aducă boală și suferință celor pe care îi privește, acel „deochi” de care se vorbește în popor. Se crede chiar că pupile duble înconjurate fiecare de câte un iris ar fi avut ministrul chinez Li Ch’ung, portretizat cu acești ochi speciali.

O afecţiune asemănătoare în literatura medicală se numeşte „policoria”, în care - în cadrul aceluiași iris - se dezvoltă două pupile; totul nu reprezintă altceva decât o mutaţie în interiorul irisului. Afecţiunea este atât de rară, încât în lume se cunosc doar câteva cazuri.

Între 1899 și 1920 literatura medicală a indicat trei cazuri de policorie, dar numai unul a fost fotografiat și studiat. În 2007, o echipă de oameni de știință publica în Acta Ophthalmologica un studiu în care documenta cazul unu bărbat de 55 de ani cu multiple pupile, mai degrabă eliptice decât circulare. Echipa a determinat că mușchii care înconjurau fiecare pupilă s-au dezvoltat separat unii de alții. Cauza acestui fenomen nu a putut fi depistată, însă.

Exploreaza subiecte similare:

The Mummy, Tom Cruise, Sofia Boutella

Alte știri din cinema

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells