Pup-o, mă! - o legendă savuroasă, personaje neaoșe, un colț de rai din Apuseni

de Gloria Sauciuc în 26 Oct 2018
Echipa comediei Pup-o,mă! e plecată la drum într-un turneu național, cu ocazia premierei în cinematografe a filmului

Comedia Pup-o, mă! aduce pe marile noastre ecrane, cu candoare și voie bună, povestea a trei ciobani dornici de însurătoare, deși sunt flăcăi tomnatici, o legendă de prin partea Ardealului despre ce trebuie să faci într-o anumită zi a anului ca să te însori, peisaje bucolice, puse în valoare de către imaginea caldă a lui Ioan Meltzer, interpretări bune de la debutanți și reîntâlnirea așteptată pe marele ecran cu actorii Constantin Cotimanis și Cosmin Seleși.

Alexandru Pop, aflat la primul rol, e un actor cu promițătoare date comice iar debutanta Alexa Tofan, studentă la UNATC, face un personaj credibil - e un „fixeur” pe lângă reporterița jucată de Cătălina Grama, dar unul care mai mult strică treburile, însă are curajul să și spună lucrurilor pe nume.

Legenda care circulă în comuna Răchițele (județul Cluj) spune că dacă pupi o fată de Ziua Lânii a ta rămâne pe viață. Povestea imaginată de Alin Panc (în dublu rol, de inițiator al proiectului și actor în film) a atras atenția regizoarei Camelia Popa, care a simțit că legenda e suficient de suculentă și cinematografică iar personajele, niște ciobani, au potențial comic. Din fonduri independente, Pup-o, mă! ajunge acum pe marile noastre ecrane.

Rezultatul e o comedie cu personaje pe alocuri adorabile în „inocența” lor. Filmul poate trezi simpatie și binedispune, pentru umorul anecdotic și personajele neaoșe. Acțiunea are loc într-un adevărat colț de rai, în inima Apusenilor, arătând o parte frumoasă a României. 

Echipa Pup-o,mă! e plecată la drum într-un turneu național, astfel că cinefilii din mai multe orașe ale țării vor avea ocazia să se întâlnească cu actorii și cu realizatorii filmului în această perioadă.

Exploreaza subiecte similare:

Pup-o mă!, Alexa Tofan, Camelia Popa, Constantin Cotimanis, Cosmin Seleşi, Alexandru Pop, Alin Panc

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 27 octombrie 2018 10:46
Buna metoda de promovare a filmului, si sper ca echipa acestuia, in frunte cu actorii Constantin Cotimanis și Cosmin Seleși, sa poposeasca, in acest turneu , si pe meleagurile moldovene.
lili22 pe 5 noiembrie 2018 17:57
De ce sa promovezi prostia asta? Titlul imi face greata.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells