Pe la sfarsitul secolului 19, in plina colonizare a Australiei, Charlie Burns (Guy Pearce) si fratele sau mai tanar Mike (Richard Wilson), dupa cateva runde de impuscaturi cu oamenii legii, sunt capturati, si Capitanul Stanley (Ray Winstone) vine cu o propunere. Ori Charlie il omoara pe Arthur (Danny Huston), cel de-al treilea frate si cel mai nociv element infractional din regiune, ori Mike primeste streangul pe post de cadou de Craciun.
Din acest punct si pana la final, Nick Cave(la a doua colaborare cu regizorul John Hillcoat, dupa Ghosts…of the Civil Dead), in scenariul sau la The Proposition, asterne destule secvente demne de rating-ul R aplicat de MPAA, ca sa fie clar ca elemente atractive exista in filmul lui.Avem de la o sfichiuire pe linia patentata de Passion of the Christ pana la cateva batai surori cu moartea (sau cu desfigurarea), insa tonul e mai degraba meditativ (teritoriul stravechi supus injectiei cu valori moderne, motivul familiei segregate etc.), iar filmul e preocupat mai mult de taceri melancolice ca-n Apocalypse Now(Arthur Burns aduce suspect de mult cu Kurtz, atat in izolarea auto-impusa cat si in propensiunea spre lirism, antitetica rabufnirilor sale de violenta)decat de dezvoltarea personajelor, adevarate caricaturi fata de cele ale unui Peckinpah(pe care Cave si Hillcoat cica l-ar emula, anumite cronici dixit), daca e sa vorbim de western-uri solide. Daca tentativele de omagiere te tradeaza, macar actorii sa te scoata, insa la Hillcoat nu e cazul. Nu are cu ce sa lucreze, dar Pearce nici nu da impresia ca se chinuie, fiind la fel de anesteziat ca in Time Machine si doar Winstone iese nesifonat (ca de obicei), in trecerea de la potential antagonist la marioneta a primarului (un David Wenham de nerecunoscut) in planurile acestuia de curatire a teritorului de aborigeni si banditi.
Lipsurile acestea devin si mai dureroase pe fondul imaginii bune a lui Benoit Delhomme si al eforturilor echipei de productie in reprezentarea mizera si decadenta a lumii australiene in acea perioada. Avem Deadwood ca reper (HBO-ul se situeaza undeva intre valorile cinemaului si cele ale televiziunii old school, cu tendinte vadite spre prima) si deci adio western-urilor lui Ford unde dantura perfecta a actorilor era compensata doar de un strat de nisip aplicat costumelor. Bugetul redus n-a contat foarte mult; cand vezi filmul pentru prima (singura?) data e imposibil sa nu remarci in special bazaitul mustelor si modul in care acestea se aduna pe hainele, parul si fetele personajelor, gaselnita geniala, corelata cu jegul necesar in constructia de atmosfera.
Ca fan Winstone nu m-am simtit dezamagit la final, ca fan al muzicii lui Cave nici atat pen’ ca nu sint. Ca doritor de un western macar la jumate din "Three Burials of Melquaides Estrada" insa, am ramas nesatisfacut. Asa ca revedeti filmul lui Tommy Lee Jones si faceti cadou The Proposition.
