Proprietatea din Los Angeles a soților Jolie-Pitt, un furnicar de mașini care mută mobila

de Gloria Sauciuc în 25 Sep 2016
Actorul ar fi declarat neoficial: „(Ea) este iadul pe pământ”

Înăuntrul amplului complex rezidențial de la Los Angeles al cuplului Brad Pitt - Angelina Jolie au fost văzute de câteva zile mașini care mută mobilă, scrie mirror.co.uk. În 1994, Brad Pitt achiziționa proprietatea imobiliară din Los Feliz - un lot întins cuprinzând o vilă de lux cu doar șase dormitoare pe atunci - pentru 1,7 milioane de dolari.

În 22 de ani, a achiziționat alte cinci proprietăți învecinate cu suficient teren pentru o clădire destinată personalului, pentru un loc de joacă, pentru un parc de skateboarding, toate dedicate copiilor Maddox (5 ani), Pax (12 ani), Zahara (11 ani), Shiloh (10 ani) și gemenilor Knox și Vivienne (8 ani).

Casa de aproape 500 mp, în care a locuit inițial împreună cu fosta soție Jennifer Aniston, mai cuprinde încă o locuință secundară, cumpărată în 2009, cu 1,1 milioane de dolari, având o pivniță și un bar propriu.

Vorbind despre viața de acasă, Brad declara: „Întotdeauna am crezut că dacă voi avea o familie, va fi una mare. Am vrut să fie gălăgie în casă. Să fie mereu vorbă multă, fie că e chicotit sau strigat sau urlat sau bătut în pereți. Îmi place, îm place. Urăsc să pierd toate astea. La hotel poate fi frumos o zi-două. Stau și citesc ziarul. Dar apoi, de a doua zi, îmi va lipsi toată hărmălaia, toată viața aceea”.

Acum casa este obiectul disputei dintre Brad și Angelina, al căror divorț devine mai dificil în fiecare minut, scrie mirror.co.uk. Miercuri dimineață, dubițe care mută mobilă au fost văzute în fața proprietății, iar paparazzi erau aliniați în fața casei - lucru care îi dă bătăi de cap lui Brad Pitt. Acesta, se pare, și-ar fi rugat fosta soție să gestioneze situația „ca o persoană adultă” pentru a nu-i afecta pe cei șase copii ai cuplului. În plus, actrița a solicitat ca toți copiii să rămână la ea.

Actorul ar fi declarat neoficial: „(Ea) este iadul pe pământ”. Motivul divorțului ar fi un „incident” neelucidat în care ar fi fost implicat actorul. Managerul Angelinei, Geyer Kosinski declara: „Angelina urmărește ce e mai bine pentru copiii ei. De aceea apreciază să i se respecte, în acest moment, intimitatea”.

Exploreaza subiecte similare:

Angelina Jolie, Brad Pitt

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
margott pe 25 septembrie 2016 18:41
Brad Pitt "ar fi declarat (neoficial)" - ca sa citez titlul articolului - ca Angelina este iadul pe pamant ?? Si de-asta a stat 12 ani langa ea, din care 2 ani cu acte ? Hai sictir, Brad. Despre uratica de Marion Cotillard, cu care se banuieste c-ar fi inselat-o, n-are rost sa comentam. Daca nu era ea, era alta. Asa cum si Angelina a fost motiv de divort intre Brad si Jennifer Aniston.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells