Producţia lui Jurassic Park 4 a fost amânată

de Cristina Grigore în 9 Mai 2013
Studiourile Universal vor să realizeze un sequel de calitate mai bună

Fanii lui Jurassic Park vor mai avea ceva de aşteptat până la lansarea celei de-a patra părţi a celebrei francize, anunţă Variety.com. Site-ul a preluat comunicatul de presă al studiourilor Universal, în care se explică motivul pentru care producţia filmului, deja demarată, a fost amânată.

„În acord cu echipa de producţie a filmului, Universal a hotărât să lanseze Jurassic Park la o dată ulterioară, dând astfel studioului şi realizatorilor timpul necesar pentru a putea oferi publicului cea mai bună versiune posibilă dintre filmele apreciatei francize. Suntem extrem de entuziasmaţi de viziunea regizorului Colin Trevorrow asupra acestui film şi suntem nerăbdători să vedem cum, atât el, cât şi producătorii filmului, creează un nou capitol în istoria acestei serii”, se menţionează în comunicat.

Momentan, nu se ştie pentru câtă vreme va rămâne pe tuşă producţia filmului – a cărui lansare americană fusese stabilită pentru 13 iunie 2014 – şi dacă studioul intenţionează să lanseze filmul tot anul viitor.

Exploreaza subiecte similare:

Jurassic Park, Jurassic Park IV, Colin Trevorrow

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
radurex25 pe 9 mai 2013 09:34
baietii din imagine nu par prea incantati de stire
cosmin742000 pe 9 mai 2013 13:06
Astept sa vad cand va fi oprita de tot .
cavallioty pe 9 mai 2013 15:07
si noi asteptam acelasi lucru din partea ta :)))) dar cred ca multi asteapta revenirea ciumei,poate iti cad degetele =)))=))
Tyson_Kyd pe 9 mai 2013 21:38
Fratilor, omul este in lumea lui, el face ce face doar pentru puncte si medalii !
Miiku pe 9 mai 2013 14:30
Mda. Pacat ca tot amana. Chiar astept sa vad acest film. o.o
xerses pe 9 mai 2013 14:41
Cum sa fii bucuros, cand esti pus pe asteptare?Dar poate va fi un castig suplimentar pentru film aceasta intarziere...
Bayard pe 9 mai 2013 17:31
Sper sa-l amane definitiv. Subiectul dinozaurilor este clar interesant, insa ideea asta de un "jurassic park" mi s-a parut intotdeauna ridicola.
Macabru pe 9 mai 2013 17:53
De ani buni tot se anunta un nou Jurassic Park. Sunt sigur c-o sa mai asteptam mult si bine pana se vor hortari astia sa-l faca.
alex_il_fenomeno pe 16 iunie 2013 19:48
Oare de ce nu ma mira....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells