Lorenzo di Bonaventura şi Summit, producătorul cunoscut pentru Twilight, au pus ochii pe o serie de romane numai bune de ecranizat. Este vorba de Homelanders, din care au apărut deja două volume, iar al treilea ar trebui să apară la sfârşitul acestui an.
Cărţile scrise de Andrew Klavan încep cu un elev de liceu care se trezeşte legat de un scaun, într-o pivniţă întunecoasă. Afară cineva tocmai ordonă să fie ucis. Tânărul, pe nume Charlie, habar n-are cum a ajuns acolo şi ultimele lucruri pe care şi le aminteşte fac parte din viaţa oricărui licean: teme, sport, fete.
Primul volum, The Last Thing I Remember, condimentat din plin cu terorişti, explozii şi urmăriri ar putea fi transformat în scenariu în cursul acestui an, filmările putând începe în cursul anului viitor. O premieră ar putea avea loc la sfârşitul lui 2011 sau la începutul lui 2012.
Andrew Klavan a mai scris True Crime, ecranizat de Clint Eastwood, şi Don't Say A Word, a cărui ecranizare îi avea pe afiş pe Michael Douglas şi pe regretata Brittany Murphy. Autorul a scris şi scenariul horror-ului One Missed Call.

Părerea ta
Spune-ţi părereaai de asteptat,..insa pana atunci ne multumim cu "Remember Me"