Compania Disney si producatorul Jerry Bruckheimer au anuntat ca pelicula "Prince of Persia: The Sands of Time" va fi lansat in 2010, cu ocazia Memorial Day. Initial, data premierei fusese stabilita 19 iunie 2009 si ar fi intrat in concurenta "Transformers 2", care va fi lansat pe 26 iunie 2009.
Filmul, regizat de Mike Newell, ii va avea in distributie pe Jake Gyllenhaal, Gemma Arterton, Ben Kingsley si Alfred Molina.
Bazat pe celebrul joc video, Printul Persiei ne poarta in antichitate, unde un print persan se aliaza cu o printesa dintr-un imperiu rival pentru a dejuca planurile unui rege care vrea sa provoace o furtuna de nisip in stare sa distruga lumea intreaga. Pentru a castiga, printul trebuie sa invinga o serie de fiinte fantastice, ajutat si de Pumnalul Timpului, o arma in stare sa controleze timpul: sa-i incetineasca scurgerea sau sa-l dea inapoi.