Prince Avalanche, o „minune lirică”

de Cinemagia în 18 Feb 2014
„Ce minune lirică extraordinară este Prince Avalanche al lui David Gordon Green! E un adevărat triumf. De multe ori păstrăm cuvântul acesta pentru spectacole mărețe și realizări epice. Micile minuni pot fi si ele considerate trimfuri”. (Quickflix)

Prince Avalanche, semnat de David Gordon Green - premiat anul trecut la Berlin cu Ursul de Argint pentru regia acestui film, intră în premieră în cinematografele de la noi vineri, 21 februarie.

Flixist.com titra despre Prince Avalanche: „Este un film impresionant de simplu, care atinge un echilibru perfect între dramă și umor...”

Alvin şi Lance îşi petrec vara lui 1988 vopsind marcajele pe un pustiu şi interminabil drum de ţară. Lance suportă cu greu izolarea şi faptul că se află atât de departe de petreceri şi fete. Nu la fel stau lucrurile cu seriosul Alvin, care scrie scrisori pline de pasiune iubitei sale, sora mai mare a lui Lance. El şi mai tânărul său coleg rătăcesc prin pădure într-o maşină mică, se contrazic, se ceartă, se împacă.

De-a lungul interminabilei şi opresivei veri nu întâlnesc decât o persoană: un misterios şofer de camion care le dăruieşte alcool făcut în casă şi apoi dispare la fel de brusc precum a apărut.

Filmul ce îi are în rolurile principale pe Paul Rudd (Night at the Museum, Diggers, All Is Bright, Monsters vs Aliens) și Emile Hirsch (Milk, Into the Wild, The Air I Breathe, The Girl Next Door) a fost prezentat pe lângă Berlin și la Sundance IFF, Tribeca IFF sau Festivalul Internațional de Film Transilvania.

David Gordon Green este absolvent al The North Carolina School of the Arts, s-a născut în Arkansas, iar acum locuieşte în Texas. Filmul său de debut, George Washington, a avut premiera mondială la Berlin și a fost urmat de All the Real Girls, Undertow, Snow Angels, Pineapple Express, Your Highness, The Sitter, precum şi de serialul HBO Eastbound and Down. Ultimul său film, Joe, avându-l ca protagonist pe Nicolas Cage, este în post-producţie.

„N-am ştiut de la început dacă facem o comedie sau o dramă”, spune Green. „Nici acum nu sunt foarte sigur de rezultat. Uneori mă uit la el şi cred că este foarte amuzant şi câteodată mă captează partea emoţională a filmului. […] Îmi plac lucrurile care reprezintă o provocare din punct de vedere emoţional. Conţinut serios tratat într-un mod amuzant sau ceva amuzant luat foarte în serios”...

Prince Avalanche va avea va putea fi văzut în prima săptămână în București (Cinema Elvira Popescu, Cinema Europa, Cinema Patria Caffe 3D, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Union), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Cityplex), Călărași (Cinema Orizont), Cluj (Cinema Florin Piersic), Constanța (Cityplex), Craiova (Cinema Modern), Piatra Neamț (Cinema Dacia), Pitești (Cinema Sebastian Papaiani), Ploiești (Cinema Premiera) și Vaslui (Eurocinema). 

Exploreaza subiecte similare:

Prince Avalanche

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Mishu25 pe 18 februarie 2014 19:46
Vad ca CinemaCity procedeaza ca si cu Blancanieves si nu il difuzeaza. Probabil n-au loc in cele 10-20 de sali din fiecare multiplex. Totusi sunt curios daca ne-difuzarea tine de lantul de cinema sau de ditribuitor.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells