Primul weekend la Comedy Cluj 2013

10 Oct 2013
Comedia romantică Enough Said deschide festivalul vineri, 11 octombrie. Huck Finn (foto) în programul weekend-ului

Gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj va avea loc mâine, 11 octombrie, începând cu ora 19:00 la Cinematograful Florin Piersic. Startul festivalului va fi marcat de proiecţia eveniment a comediei romantice “Enough Said”, ultima producţie care îl are în rol principal pe regretatul actor James Gandolfini, dispărut prematur dintre noi în această vară. Pentru această proiecţie publicul clujean a arătat deja un interes deosebit şi astfel gala de deschidere a festivalului este sold out.

Primul weekend al Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj este marcat de proiecţii eveniment alături de invitaţi speciali. Sâmbătă, 12 octombrie, Cinematograful Florin Piersic este gazdă a două evenimente speciale. De la ora 18:00 are loc proiecţia Aventurile lui Huck Finn (foto) la care elevii au acces gratuit. După ce anul trecut producţia Tom Sawyer a câştigat premiul publicului, anul acesta aventurile ecranizate ale lui Huckleberry Finn continuă seria dedicată copilăriei şi se pregăteşte să recucerească publicul clujean.

De la ora 20:30, va avea loc proiecţia specială a filmului Roxanne în prezenţa membrilor echipei filmului: Valentin Hotea (regizor), Diana Dumbravă (actriţă) şi Ilinca Belciu şi Cătălin Anchidin (echipa de PR a filmului). Drama cu accente comice care a vizitat deja Festivalul Internaţional de Film de la Locarno (unde a fost primită cu critici pozitive atât din partea publicului cât şi a oamenilor din industrie) este o poveste despre prietenie, trădare şi curaj. Inspirat din experienţa personală a regizorului, filmul vorbeşte despre consecinţele unor greşeli din trecut care ne afectează viaţa de acum, dar şi vieţile generaţiilor viitoare.

O altă proiecţie specială este pregătită duminică, începând cu ora 12:30 la Cinematograful Florin Piersic unde publicul este invitat să revadă comedia iconică pentru filmul românesc, „Nea Mărin Miliardar”, cu Amza Pellea în rol principal. Proiecţia este prilejuită de Premiul de Excelenţă al festivalului oferit anul acesta cuplului tată-fiică Amza şi Oana Pellea.

Din competiţie, primul weekend găzduieşte proiecţiile filmelor Enough Said (vineri, 19:00, Florin Piersic, Gala de Deschidere), Quartet (sâmbătă, Cinema Victoria, 21:30), English Vinglish (sâmbătă, Casa TIFF „Sala Mare”, 19:30), Road North (duminică, Florin Piersic, 15:00), Russendisko (duminică, Florin Piersic, 18:00) şi Populaire (duminică, Casa TIFF „Sala Mare”, 21:30).

Cea de-a 5-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj” se va desfăşura în perioada 11-20 octombrie la Cluj-Napoca şi va cuprinde peste 120 de filme din 35 de ţări, invitaţi din industria filmului românesc şi străin, evenimente conexe (workshop-uri, expoziţii, piese de teatru, întâlniri între public şi oameni din cinematografie).

Exploreaza subiecte similare:

Enough Said, Huck Finn, Roxanne, Nea Mărin Miliardar

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 9 noiembrie 2013 14:23
Pe Huck Finn imi doresc de un an sa il urmaresc... De abia astept.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells