Primul supererou asiatic, Shang-Chi, se pregătește să își facă intrarea în Universul Cinematografic Marvel

de Cristina Grigore în 4 Dec 2018
Studioul caută acum un regizor asiatic sau american cu origini asiatice pentru cârma peliculei

Universul Cinematografic Marvel începe să fie din ce în ce mai variat. Supereroii de culoare (Black Panther) și supereroinele (Captain Marvel) au trecut în prim-plan, deschizând calea spre producții ai căror protagoniști să reprezinte culturi și genuri diferite. Dovadă și ultima știre legată de UCM, despre un film la care studioul a început recent lucrul și care va avea în centru primul supererou asiatic, maestrul absolut al kung-fu-ului în benzile desenate Marvel, Shang-Chi.

Personajul a fost creat de Steve Englehart și Jim Starlin in 1973, într-o vreme în care filmele kung-fu erau extrem de populare. Drept scenarist a fost ales Dave Callaham (un american ce are și origini chinezești, practicant de Jiu Jitsu), care a mai lucrat la Ant-Man și Wonder Woman 1984. Studioul caută acum un regizor asiatic sau american cu origini asiatice pentru cârma peliculei și speră astfel să poată replica succesul obținut cu Black Panther, unde au predominat actorii și realizatorii de culoare.

În benzile desenate, Shang-Chi se întoarce împotriva tatălui său când îi descoperă adevărata față, de geniu al răului. Crescut pentru a deveni un asasin de temut, Shang-Chi stăpânește toate stilurile de arte marțiale și mânuiește perfect orice armă folosită în acestea. Printre altele, are și abilitatea de a se multiplica. Realizatorii doresc o modernizare a poveștii personajului din benzile desenate și reducerea stereotipurilor legate de luptătorii asiatici.

Exploreaza subiecte similare:

Black Panther, Captain Marvel, Dave Callaham

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ddirty_devil pe 7 decembrie 2018 10:23
Mda....un fel de Iron Fist, un maestru absoluti in artele martiale si se raznuna pe a lui parinte :)) .......Marvel incepe sa prinda aroma de DC ( aici ma refer doar la filme ).

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells