Primul sezon din The Witcher nu va fi în totalitate fidel materialului sursă

de Cristina Grigore în 2 Dec 2019
Serialul se va lansa pe Netflix pe 20 decembrie

O problemă recurentă în cazul producțiilor ce au la bază volume celebre este faptul că nu reușesc să transpună cu fidelitate pe ecran întreaga lume și acțiune a acestora, fapt pentru care sunt adesea ținte ale criticilor.

Ar putea fi și cazul așteptatului serial The Witcher, motiv pentru care producătorul executiv al acestuia, Tomek Baginski, a ținut să clarifice în ce măsură s-a încercat, în cazul producției Netflix, o adaptare care să facă dreptate sursei și să folosească cât mai satisfăcător (în special pentru fanii cărților și ai jocurilor video The Witcher) temele, elementele și complexitatea aventurilor lui Geralt de Rivia, așa cum au fost imaginate de Andrzej Sapkowski. El  amenționat, de asemenea, că primul sezon a avut drept sursă principală colecția de povestiri The Witcher intitulată The Last Wish, care precedă saga principală.

Cărțile au oferit, de fapt, mult mai mult material decât ar încăpea în opt episoade. Așa că a trebuit să fim foarte, foarte atenți în alegerea poveștilor pe care dorim să le spunem. Iar realizatoarea Lauren S. Hissrich a făcut o treabă minunată”, a explicat Baginski într-un interviu acordat comicbook.com.

Producătorul a vorbit și despre construcția personajelor secundare, ce vor juca un rol esențial în dezvoltarea intrigii centrale: „Scopul a fost de la bun început acela de a construi o poveste de proporții. Iar pentru asta a trebuit sa ținem cont de toată saga, care nu este doar despre Geralt, ci și despre Yennefer și Ciri, așa că am știut că trebuie să dezvoltăm din vreme aceste personaje”.

The Witcher, cu Henry Cavill drept Geralt of Rivia, Anya Chalotra drept Yennefer și Freya Allan în rolul lui Ciri, se va lasa pe Netflix pe 20 decembrie. A fost deja confirmat sezonul doi al serialului.

Exploreaza subiecte similare:

The Witcher , Henry Cavill, Anya Chalotra, Freya Allan, Tomek Baginski

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells