Primul episod din Urzeala tronurilor, sezonul 5, prezentat pe larg

de Gloria Sauciuc în 9 Apr 2015
Cel de-al cincilea sezon al seriei fantasy Game of Thrones se difuzează pe HBO în noaptea de duminică, 12 aprilie, spre luni, de la ora 4, reluându-se în cursul serii de luni

Miercuri seara presa de film din România a fost invitată la vizionarea specială a primului episod din sezonului 5 al serialului Urzeala tronurilor. Episodul face o trecere rapidă de la un personaj la altul, fanii seriei având ocazia să-i reîntâlnească pe majoritatea eroilor. Avem parte, practic, în acest prim episod, de câte un preview al poveștii și al ulteriorului parcurs pentru majoritatea personajelor, dar și flashback-uri din trecutul lui Cersei (Lena Headey), mai exact o premoniție despre viitorul ei, acum contemporan cu povestea. Dragonii au crescut, și ne sunt arătați în întregime, chiar dacă într-o ipostază ce rupe sufletul lui Daenerys (Emilia Clarke).

Ultimul sezon s-a încheiat cu uciderea lui Tywin Lannister (Charles Dance), adevăratul conducător al celor Șapte Regate, în calitate de Mână a copilului-rege Tommen (Dean-Charles Chapman). Varys (Conleth Hill) face portretul regelui ideal pentru a fi în fruntea Celor Șapte Regate și se luptă să îl convingă pe Tyrion (Peter Dinklage) asupra unei opțiuni ieșite din comun pentru Tronul de Fier... Între timp, Stannis (Stephen Dillane) se bazează pe Jon Snow (Kit Harington) pentru a obține loialitatea unui rival, iar Daenerys (Emilia Clarke) ignoră tradiția noului ținut cucerit pentru a rămâne pe calea ei proprie. Cersei (Lena Headey) și Jaime (Nikolaj Coster-Waldau) încearcă să depășească momentul morții tatălui lor, Tywin (Charles Dance). Între timp, în Nord, Stannis Baratheon (Stephen Dillane) are la rândul lui gânduri cu privire la tron, văzând toate motivele să conducă el însuși cele Șapte Regate, acum că Rondul de Noapte a devenit doar o mână de oameni și că îl ține prizonier pe Mance Rayder (Ciaran Hinds), conducătorul rebelilor Sălbatici.

Iată ce scrie Villagevoice despre primele episoade, vizionate într-o sesiune specială dedicată presei: atunci cănd serialul revine, duminică, 12 aprilie, la al cincilea sezon, acesta nu va readuce pe ecran numai obișnuitele personaje feminine - pe Daenerys, pe băiețoasa Arya (Maisie Williams), pe înalta și robusta Brienne (Gwendoline Christie), cea care combină atât cavalerismul cât și feminitatea - însă și un altfel de Westeros în care femeile intrigante și iubitoare de conflicte sunt regula, nu excepția. Dacă la un moment dat serialul sublinia (într-un mod destul de greu de înghițit) realitățile dure ale vieții princiare pentru femei, acum devine tonic pentru publicul feminin prin fanteziile legate de autoritate și de violență. Pe măsură ce sezonul 5 progresează, clanurile din Westeros pun la cale detronarea familiei Lannister de la putere în Debarcaderul Regelui.

VanityFair scrie că noul sezon arată o viclenie în Cersei (Lena Headey) care lipsește din cărți, punând-o împotriva lui Margaery (Natalie Dormer), o persoană la fel de intrigantă, ceea ce aduce o tensiune aproape de telenovelă, deși nu se ajunge până acolo. Mai este apoi Brienne, jucată de Gwendoline Christie, un cavaler feminin aflat într-o misiune de a onora promisiunea depusă cuiva decedat. Cu toate că hotărârea ei este de piatră, Brienne este un personaj cu note subtile de caracter. Ca și în carte, este și ea un alt suflet chinuit în acest haos, care se agață de misiunea ei ca de singurul lucru sigur într-o lume ce a luat-o razna. Mai există, desigur, și Daenerys, acea regină adolescentă jucată cu o duritate înșelătoare de către Emilia Clarke. Povestea lui Daenerys, în carte, începe să se poticnească în acest punct, însă serialul TV reușește să dea în continuare viață lui Daenerys, animând conflictele din Meereen într-un mod altfel neștiut în cărțle lui Martin. Există câteva personaje importante care, în cele din urmă, se apropie de Daenerys, și așteptăm să vedem ce va ieși din asta - ea a fost izolată pentru prea mult timp de restul acțiunii din carte.

Entertainment Weekly scrie că „viitori regi și regine își creează puncte de sprijin în alianțele lor pentru bătălia care urmează, un lucru inteligent și subtil. După ce serialul a omorât atâtea personaje, pare să aibă nevoia de a fi repopulat, dar totuși aceste numeroase fețe noi par să fie din serialul greșit. Atunci când Cersei aduce în scenă pe Hight Sparrow (Jonathan Pryce), un mare preot, pentru a o ajuta în politică, prozeliții acestuia, care își crestează stele pe frunte, par să fie fanatici ai unei secte din vreo dramă de Kevin Williamson. Iar fiicele însetate de răzbunare ale lui Oberyn (Keisha Castle-Hughes, Rosabell Laurenti Sellers, Jessica Henwick) apar pe marele ecran, sunt mai aprope de fetele rele dintr-un film de seria B decât de războinici feminini. Personajele lui George R.R. Martin sunt mereu captivante din punct de vedere psihologic, însă acum trebuie să fie mai bine șlefuite”... Pe de altă parte, NY Daily News scrie: „din fericire, după cum ne așteptam, GoT revine în galop, și tot mai multe drame înfloresc în Nord și în Sud. Dacă multe alte seriale obosesc în Sezonul 5, Game of Thrones, pentru care moartea personajelor este un fapt firesc, pare să nu aibă greutăți să continue cu accelerația la podea.

Realizarea dragonilor

Joe Bauer, autorul efectelor speciale, explica pentru TV Insider despre cum a fost construit un dragon  mai mare. Pentru a crea această bestie uriașă, echipa de filmare a utilizat o Technodolly, o macara de cinci metri înălțime folosită pentru a surprinde cadre largi, pe care au montat un aruncător de flăcări. Apoi, toate mișcările drogonilor au fost programate pe Technodolly, care s-a putut mișca în același mod cu drogonii. 

Pentru a reduce folosirea ecranului verde, echipa a utilizat un sistem SimulCam care a păstrat imaginea drogonilor pe monitor, astfel încât cadrele să poată fi corect încadrate și actrița Emilia Clarke să poată interacționa mai bine cu fiarele. .

Iată și un sinopsis scurt pentru episoadele 2 și 3

Episodul „The House of Black and White”. Arya ajunge în Braavos; Brienne și Podrick, în călătorie, se află în pericol; Cersei își face griji pentru Myrcella, în Dorne, atunci când Ellaria Sand vrea să se răzbune pentru moartea lui Oberyn. Stannis încearcă să îl corupă pe Jon.

Episodul „High Sparrow”. Cersei se întâlnește cu High Sparrow după ce află povestea rușinoasă a unui preot. Între timp, Davos discută cu Jon despre viitorul cetății Winterfell, acolo unde Ramsay Snow tocmai a aflat cine îi va fi soție. Arya începe să își dorească și altceva decât să spele podelele în House of Black and White, iar Tyrion caută locuri mai liniștite într-o lungă călătorie alături de Varys.

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 9 aprilie 2015 08:34
Ce am mai ateptat acest sezon! In sfarsit,o veste buna.
XShadowX pe 9 aprilie 2015 09:29
De abia astept sa inceapa !!! se anunta un sezon 5 spectaculos ;)
Bayard pe 9 aprilie 2015 11:14
Dupa ce am aflat ca probabil 90% din povesti o sa fie diferite fata de carte entuziasmul meu pentru sezonul asta s-a risipit complet. Momentan nu-mi mai pasa deloc de GOT, dar sigur, o sa-l urmaresc.
dekel pe 9 aprilie 2015 18:15
e pacat ca nu respecta cartea....dar e de inteles,e mult prea complexa chiar si pentru un serial de anvergura
toata stima pentru echipa G.O T. si pentru George R.R.Martin!

Han_Solo pe 10 aprilie 2015 08:58
Astia cu cartile sunteti la fel de fanatici ca si aia de la ISIS....va dati seama ca procentul celor care au citit cartile si urmaresc serialul este mult mai mic fata de cei care urmaresc serialul si nu citesc cartile.
Bayard pe 10 aprilie 2015 14:18
Asa si? Ti-am zis eu sa nu te uiti la serial? :) Mi-am spus doar parerea, ca nu mai sunt entuziasmat din cauza schimbarilor. Si aici nu ma refer ca scurteaza, taie personaje sau d-astea... nu sunt absurd. Pur si simplu schimba pt ca asa au ei chef, ca se cred mai destepti .... si din pacate, nu sunt, nici nu ar avea cum sa fie, cand GRRM a gandit cartile astea ani intregi, iar ei scriu scenariul pt un sezon in 2 luni.
An0nim pe 10 aprilie 2015 22:51
Bayard omule, directorii serialului au respectat cartile cat au putut dar serialul trebuie sa se dezvolte ! GRRM este un scriitor lent, termina o carte in cativa ani, dar rezultatele sunt fantastice insa pana in acest sezon actorii stiau daca personajele lor vor murii sau vor supravietuii, de acum inainte pana in sezoanele urmatoare directorii vor dezvolta dupa bunul plac. GGRM a inceput iar David Benioff si Dan Weiss vor termina serialul. Pana la urma este imposibil sa copiezi cartile in proportie de 100% ...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells