The Predator a avut premiera mondială la Toronto Film Festival iar primele reacții ale criticilor de film și presei de specialitate nu au întârziat să apară.
Se pare că regizorul Shane Black nu pierde timpul, e o părere unanimă a criticilor: încă din începutul filmului, o navă Predator se îndreaptă în viteză, din Spaţiu, către Pământ.
Un lunetist, Quinn McKenaa (Boyd Holbrook), îşi face meseria atunci când e lovit de o capsulă de salvare - cu menţiunea că în capsulă se află un Predator. McKenaa reuşeşte să pună mâna pe câteva lucruri ale extraterestrului, ascunzându-le acasă, acolo unde fiul său Rory (Jacob Tremblay) deschide coletul, şi găseşte în el o armă de Predator şi o mască. Între timp, o profesoară de ştiinţe naturale, Casey Bracket (Olivia Munn) este chemată să examineze corpul Predatorului (acelaşi care s-a întâlnit cu McKenna), doar pentru a fi umilită de Trager (Sterling K. Brown), care joacă excelent rolul de erou negativ. Aşa cum era de aşteptat, McKenna ajunge unde nu trebuie - un autobuz plin de prizonieri militari, printre care Nebraska (Trevante Rhodes, care merită să fie erou de acţiune), Coyle (Keegan-Michael Key), Baxley (Thomas Jane), Lynch (Alfie Allen) şi Nettles (Augusto Aguilera). Banda de deţinuţi, supranumită „The Loonies”, o va cunoaşte pe Casey şi, împreună, vor încerca să îl prindă pe Predator înainte ca acesta să dea de Rory în încercarea de a-şi recupera lucrurile.
RogerEbert.com scrie: „Cu o distribuţie excelentă şi cu un ritm foarte alert, putem spune că aceasta este ceea ce ne aşteptăm să vedem de la un film numit The Predator”. Publicația Time Out scrie despre „ritmul agresiv, cu replici scurte care nu lasă loc de întors, cu mult sânge şi, probabil, fără prea mult viitor”.
„Cu scenariul semnat de o altă celebritate a anilor '80, Fred Dekker, filmul reuşeşte să înţeleagă ce îşi doreşte publicul şi face toate eforturile să îi ofere un lucru pe care mai mulţi producători de film ar trebui să îl înveţe de la Black. Filmul are ritm şi structură, una care ar putea fi uşor trecută cu vederea, dar care merită amintită. În modul în care regizorul sare de la scenă la scenă şi de la ritm la ritm, fiecare personaj primeşte porţia potrivită de dialog şi are timp să câştige importanţă ca şi altceva decât potenţială victimă pentru Predator, şi nici nu rămâne suficient timp pentru a plictisi spectatorii. În ajutorul lui Black vine o distribuţie foarte talentată”, mai scrie RogerEbert.com.
The Hollywood Reporter este, în mare, favorabil filmului, scriind: „abia au trecut 31 de ani de la Predator-ul iniţial care a fost un succes de box-office şi un clasic al cinematografului. Un factor care a favorizat jocul lui Schwarzenegger a fost insistenţa regizorului John McTiernan asupra unei reguli: cu cât vezi mai puţin monstru (ca şi spectator) cu atât mai bine. Black nu urmăreşte aceeaşi regulă, dezvăluind din prima scenă prădătorul extraterestru, apoi insistând pe numărul confraţilor acestuia şi pe grămezile de cadavre, plus câteva specii noi şi chiar pitbulli în variantă Predator”.
Totuși, THR mai scrie despre „un haos foarte energic din care lipsesc o acţiune coerentă şi personaje credibile”.
