Primele imagini din filmul ce îi aduce laolaltă pe De Niro, Pacino și Joe Pesci

de Cristina Grigore în 25 Sep 2017
The Irishman, ce va fi lansat anul viitor, este regizat de Martin Scorsese

Martin Scorsese obișnuiește să folosească în producțiile sale aceiași actori ale căror faimă și talent au un aport major în transformarea acestora în hituri cinematografice. Robert De Niro a fost unul dintre colaboratorii săi frecvenți – cel puțin până în 1995 (după lansarea lui Casino). The Irishman nu îi reunește însă doar pe Scorsese și De Niro (după 22 de ani), ci aduce laolaltă un trio de actori celebri pentru rolurile lor din filmele cu gangsteri - Joe Pesci și Al Pacino.

Primele imagini de la filmările recent începute au fost preluate de MovieWeb.com. Locațiile din New York ce au devenit platourile de filmare au fost amenajate astfel încât să recreeze atmosfera anilor ’60 – ’70, în care se desfășoară acțiunea. The Irishman, ce are la bază romanul lui Charles Brandt, spune povestea de viață a unui asasin al Mafiei, Frank Sheeran (De Niro), care, printre altele, a fost acuzat de implicare în dispariția unui faimos șef mafiot, Jimmy Hoffa, a cărui moarte a rămas un mister până în ziua de astăzi.

Proiectul, ce va fi lansat anul viitor, este unul de amploare – Netflix a investit 100 milioane de dolari – iar speranțele lui Scorsese vizavi de acesta sunt mari. Cineastul a ținut să spună că, de această dată, vom vedea un cu totul alt film cu gangsteri.

„Cred că acest film va fi diferit. Goodfellas şi Casino au un stil anume, special creat pentru ele. La Goodfellas aproape că m-am grăbit, aveam senzaţia că este totul gata deja, pentru că lucrurile s-au combinat atât de bine – în ceea ce priveşte unghirile de filmare, montajul şi alte lucruri asemenea. Stilul filmului, momentul de final al scenelor, cadrele fixe, totul a fost planificat în avans. Însă aici lucurile vor sta cu totul altfel”, a declarat cineastul, într-un interviu acordat publicaţiei The Independent. 

Cartea lui Brandt se numeşte "I Heard You Paint Houses: Frank ‘The Irishman’ Sheeran and the Inside Story of the Mafia, the Teamsters, and the Final Ride by Jimmy Hoffa", în care "i heard you paint houses" face referire, în limbaj mafiot, la uciderea unui om (după sângele ce se scurge, apoi, pe perete). 

Exploreaza subiecte similare:

Martin Scorsese, Robert De Niro, Joe Pesci, Al PAcino, Goodfellas, casino

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells