Primele imagini cu Bradley Cooper în American Sniper

de Cristina Grigore în 3 Oct 2014
Actorul a câştigat 18 kg pentru rolul celui mai impresionant lunetist din istoria militară a Statelor Unite

Mulţumită publicaţiei USA Today, putem vedea astăzi primele imagini cu Bradley Cooper şi Sienna Miller în American Sniper, o dramă militară în regia lui Clint Eastwood. Filmul are la bază memoriile lui Chris Kyle, fost comandant al trupelor speciale americane cunoscute sub numele Navy SEAL.

Kyle a fost considerat unul dintre cei mai performanţi lunetişti pe care i-a avut vreodată armata americană, supranumit „Diavolul” de către inamicii pe care îi vâna şi „Legenda”, de către fraţii săi de arme. Din 1999 până în 2009, el a înregistrat în cariera sa cele mai multe ţinte doborâte  (150) din istoria militară a Statelor Unite.

Potrivit unor declaraţii anterioare ale lui Cooper, acesta a fost nevoit să se antreneze din greu pentru rol, iar rutina de lucru şi regim i-au adus în plus 18 kg.

American Sniper se va lansa în cinematografele americane pe 25 decembrie, la timp pentru a se califica în cursa pentru Oscar. De o lansare extinsă va beneficia pe 16 ianuarie, în cinematografele noastre ajungând pe 23 ianuarie 2015.  

Exploreaza subiecte similare:

Bradley Cooper, Sienna Miller, American Sniper, Clint Eastwood, Chris Kyle, actor

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells