In filmul pe care l-am vazut ieri, primul urmarit de dvs. aici la "Anonimul", "It's Hard To Be Nice"/"E greu sa fii baiat bun" exista o replica spusa de personajul principal, care mi-a atras atentia: "Glumele ne-au facut sa supravietuim in perioada razboiului". Noi, in Romania, credem - de asemenea - ca bancurile ne-au facut sa supravietuim comunismului. Este rasul o cale de scapare din realitatea dura a razboiului/comunismului, si va intreb pe dvs. pentru ca, desi ati tratat aceste teme, nu ati facut-o intr-o cheie optimista, nu ne-ati dat niste comedii.
K.Zanussi: Uneori, in arta, este o limita legata de umor, peste care e periculos sa se treaca. Am avut reticente fata de filmul "La vita e bella" (regia Roberto Benigni – n.red) pentru ca in film se fac niste glume anacronice (realizat in 1997, "La vita e bella" este despre cum o familie ajunge intr-un lagar nazist, iar tatal - intelegand in ce situatie critica sunt - inventeaza cum ca ei ar fi fost adusi acolo pentru un lucru mare, fabricarea unui tanc, astfel incat copilul sa isi pastreze increderea si bucuria. In scurt timp, tatal este impuscat. Mai tarziu, razboiul se termina, mama si copilul supravietuiesc. Iar venirea americanilor, in frunte cu un tanc, ii confirma surprinzator baietelului ca tatal avea dreptate – n.red). Nu le-am putut inghiti, pentru ca stiu cum e cu adevarat imaginea unui lagar de concentrare. Insa altminteri, trebuie sa recunoastem ca si in timpurile grele, in razboi de pilda, se petrec lucruri amuzante. Si atunci cand poti riposta prin ras la absurditatea momentului trait... acest lucru poate salva oamenii. Cred ca multi regizori, ca si scriitorii, stiu multe povesti amuzante, chiar daca ele au legatura cu atrocitatile razboaielor. Cred ca replica asta din "It's Hard To Be Nice"/"E greu sa fii baiat bun" a fost foarte buna...
Acum vreo zece ani am facut un film despre epoca stalinista, de altfel epoca copilariei mele. A fost o comedie neagra. Dar e vorba despre greutatea supravietuirii intr-o epoca noua, care poate fi si capitalismul. Mai ales pentru tineri.Ultimul meu film, numit "With an Open Heart", are ca protagonist un tanar care incearca sa se sinucida pentru ca e satul de cum merg lucrurile. E o poveste si cu o parte amuzanta.Filmul va fi proiectat pentru prima data la "Festa di Roma" (Festival Internazionale del Film di Roma - n.red.), in octombrie. Va fi in selectia oficiala, nu in competitie.Stim ca in Polonia comunista au avut loc revolte si lupte civice mai mult decat in Romania si, per ansamblu, polonezii au luat atitudine mult mai virulent. Cinematograful polonez are mai multe de spus despre caderea comunismului in comparatie cu cel roman? Si, in general, mai este publicul receptiv la astfel de subiecte?
K.Zanussi: Ei bine, suntem receptivi si la asta. In perioada comunista, deoarece regimul nostru nu a fost atat de dur ca in Romania, aveam mai multa libertate si o foloseam. Asadar, miscarile noastre civice au fost mereu sustinute de cinematograf. Conducatorii comunisti erau furiosi, scoteau din filme pasaje intregi; dar cred ca meritul inlaturarii comunismului, intrucat regimul comunist a cazut in Polonia fara interventie din afara,a fost rezistenta noastra; fiind atat de puternica, guvernul a organizat primele alegeri aproape libere. Si apoi, peste o jumatate de an, a cazut zidul Berlinului. Asa ca noi am fost cei care au inceput totul... Si am fost sustinuti de cinematograf, care a tot fost critic la adresa regimului. Noi criticam de fapt duplicitatea morala a regimului, deficientele morale ale sale. Totul era contradictoriu si noi amendam aceste contradictii. Chiar daca cenzura nu era deloc multumita. Atunci cand miscarea democratica a castigat, in sfarsit, cinematograful a fost pus la loc de cinste. Oameni ca Andrzej Wajda, distinsul meu coleg, au fost alesi in functii publice, iar guvernele postcomuniste si-au exprimat recunostinta pentru "trezirea" natiunii. Insa Polonia a avut si ocazia sa faca asta, deoarece, din 1956, cand a avut loc revolutia ungara, s-a petrecut ceva similar si in Polonia. Iar Uniunea Sovietica, in loc sa trimita tancurile, a lasat ceva mai multa libertate polonezilor. Noi nu am avut gospodarii colective in agricultura. Biserica, de asemenea, era puternica. Si astfel am avut o soarta mai buna decat romanii. Si asta datorita mentalitatii create la romani in urma ocupatiei, de-a lungul istoriei, de catre turci. Ocupatia turceasca a fost pentru tarile europene cea mai distructiva, deoarece distrugea tesutul societatii: satele, relatiile intre vecini, bisericile. Turcii s-au specializat sa distruga. De asta s-au produs in istorie razboaiele balcanice: sunt rezultatul ocupatiei, in trecut, de catre turci, timp de secole intregi. E bine ca Romania a scapat acum de comunism; insa imi dau seama ca regimul comunist s-a instaurat mai usor intr-o tara tanara, a carei istorie fusese scrisa de dominatia turceasca.
Acum, in Polonia, se mai fac filme despre comunism?
K.Zanussi: Da, desigur ca mai sunt,dar ne-am indreptat atentia si asupra altor teme. Viitorul, nu numai trecutul. Poate nu mai vorbim asa de mult despre trecut pentru ca am vorbit la timpul potrivit.
Activitatea dvs a contribuit la construirea unei identitati poloneze in cultura universala, atentia dvs concentrandu-se si asupra sustinerii tinerilor regizori. Astazi, cinema-ul romanesc, cu ale sale tinere talente, este "pe val"; cum ii vedeti viitorul?K.Zanussi: Ei bine, romanii au acum acest nou val, iar premiul castigat la Cannes a fost un moment de rascruce pentru voi. Stii, cand apare un film foarte bun, imediat or sa apara si alte filme bune. E ca o regula. Cred ca datorita potentialului elitelor romanesti, perspectivele sunt pozitive.
Un "pont" pentru studentii romani la regie, pe care poate l-ati dat ca regizor si profesor universitar studentilor dvs. ...
K.Zanussi: Sa fie sinceri si sa nu se joace prea mult cu publicul. Anumite jocuri sunt bune, insa respectand anumite limite. Sa nu-si insele publicul. Fie ca e vorba de comedie, tragedie, drama, trebuie sa fie sinceri cu ei insisi si sa evite doar sa faca pe plac publicului. Pentru ca atunci cand cauti sa faci pe plac, pierzi respectul lui. Ca atunci cand cineva cauta sa-ti faca pe plac in societate,... e dezgustator.
Numele dumneavoastra, Zanussi, se identifica cinematografului cu preocupare morala. Si, in acelasi timp, este un nume italian. Aceste doua aspecte au un numitor comun? Catolicismul poate? Si daca da, este catolicismul esenta abordarii problemelor umane in filmele dvs.?
K.Zanussi: Nu neaparat, poate doar ca Italia este, ca si Polonia, o tara catolica. Religia a jucat un rol pozitiv in istoria Poloniei, mai ales cea recenta. Radacinile mele poloneze sunt foarte indepartate, dar totusi sunt prezente. Stramosii mei s-au mutat din Italia in Polonia in perioada Imperiului Austriac, in anii '40 ai secolului XIX. Mai am rude in Italia, dar sunt destul de indepartat de ele. Cand vorbesc italiana, vorbesc cu accent, pentru ei sunt un strain. Si da, crestinismul mi-a influentat filmele. Sunt un om credincios, merg la biserica, si asta nu datorita originilor mele.
Fara o baza morala, nu se poate constitui o societate. Nihilismul este intotdeauna un semn al sfarsitului. Ca in Imperiul Roman tarziu, unde cu toate ca aveau o tehnica militara avansata, au ajuns sa piarda totul, din lipsa moralei. Asadar, sunt preocupat de morala societatii in care traiesc. Atunci cand vad autocritica, ma bucur, deoarece asta e unul din punctele forte ale Europei: autocritica, iar crestinismul insusi este interogator fata de el insusi. Spre deosebire de Islam. Dar nu spre deosebire de budism, care are o traditie a indoielii. E ceva constructiv. Dar daca trecem dincolo de limita asta, cand incepem sa fim autodistructivi – si asta inseamna nihilismul, trebuie sa ne facem griji.
