Primele cronici la Star Wars: The Last Jedi sunt excelente

de Cristina Grigore în 12 Dec 2017
Este „emoţionant, amuzant şi plin de forţă, cel mai bun de la Empire Strikes Back încoace”

Star Wars: The Last Jedi a avut sâmbătă premiera mondială în Los Angeles, iar criticii şi fanii au luat apoi cu asalt reţelele de socializare, pentru a-şi expune părerile legate de film. Iar acestea sunt extrem de favorabile.

În opinia lui Ryan Parker de la The Hollywood Reporter, noul Star Wars este „uimitor”, iar Erik Davis de la Fandango l-a numit „de-a dreptul fantastic – captivant, emoţionant, amuzant, plin de forţă”, cu „cele mai grozave bătălii”.

Alţi critici au numit filmul „cel mai bun de la Empire Strikes Back încoace" şi au subliniat că unul dintre meritele sale incontestabile este faptul că analizează unele credinţe legate de universul Star Wars ce nu au mai fost până acum puse la îndoială. Regizorul filmului, Rian Johnson, a fost lăudat pentru abordarea îndrăzneaţă, iar vechile staruri ale seriei, Fisher şi Hamill, au fost şi ele menţionate.

Carrie Fisher „oferă unele momente de neuitat drept Leia”, iar Mark Hamill emoţionează cu interpretarea unui Luke Skywalker „înfrânt şi pierdut”, a scris Anthony Brezican de la Entertainment Weekly. „The Last Jedi are de toate. Este intens, amuzant, emoţionant, captivant. Este plin de momente ce te vor da pe spate şi mi-a plăcut enorm. Încă tremur", a mai scris Brezican. 

„Noul Star Wars este atât de diferit, captivant, surprinzător. Te emoţionează atât de mult, este plin de momente uimitoare. Să vă feriţi de spoilere", a spus şi Peter Sciretta de la Slash Film

Star Wars: The Last Jedi se lansează de vineri şi în cinematografele noastre. 

Exploreaza subiecte similare:

Star Wars: The Last Jedi, Carrie Fisher, Mark Hamill, Rian Johnson, Star Wars: Episode V - The Empire Strikes Back

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells