Sărutul dintre Gwen Stacy şi Peter Parker, imortalizat de paparazzi şi multiplicat online acum mai bine de o săptămână, ne-a aprins imaginaţia, dar iată că nici imaginea pe care o aşteptam cu mai mare nerăbdare, cea a lui Andrew Garfield în costumul lui Spider Man, nu s-a lăsat mult aşteptată.
Fotografia oficială, lansată de Columbia Pictures şi preluată de Moviefone, ni-l înfăţişează pe Spider-Man – Peter Parker – serios şi hotărât în costumul său roş-albastru. Pare că abia a încheiat o luptă, părul e ud de transpiraţie, faţa însemnată de câteva urme de sânge, iar pieptul brăzdat de zgârieturi. Ar putea fi chiar momentul în care, conştient de transformarea sa, tânărul Peter îşi cântăreşte situaţia: va trebui să fie un adolescent normal, care-şi vede mai departe de şcoală şi de iubită, asumându-şi, în acelaşi timp, noile abilităţi şi responsabilitatea care vine odată cu aceste superputeri.
Este chiar ceea ce a afirmat Andrew Garfield despre personajul său, într-un interviu acordat anul trecut MTV: „Ceea ce îl face [pe Peter] atât de special este incontestabila sa natură umană şi faptul că trece prin aceleaşi probleme ca toţi ceilalţi oameni. Aşa că încerci să te ridici la nivelul acelui simbol al lui Spider-Man, şi apoi trebuie să accepţi eşecul, pentru că nici măcar Peter Parker nu poate face asta.”
Se pare că viziunea lui Garfield asupra personajului său este menită să aducă ceva mai mult realism în povestea de origine a eroului fantastic şi, dacă putem considera această primă imagine oficială reprezentativă pentru tonul viitorului film, ne putem aştepta la o peliculă ceva mai antrenantă decât am fi crezut.
Părerea ta
Spune-ţi părereaCine stie,poate filmul nou va fi ca Batman Begins pt seria eroului din Gotham
Sper sa fie ceva de capul acestei noi serii, pe mine nu ma incanta deloc actorul asta, in Parnassus a fost foarte enervant.
Cat despre poza... nu ma asteptam sa schimbe costumul, dar pana la urma era de asteptat. Era chiar obligatoriu dpdv al marketingului. Nu pare la fel de frumos ca primul, aduce cu allui Daredevil (bleah). Dar... nu costumul face filmul ;)
Primul film al lui Nolan a fost Following din '98. ;) Costumul nu arata rau si in plus, seamana cu Peter din desenele care rulau pe Fox Kids. Arata mai bine decat Tobey, care e un pedofil sechestrat.:))
În plus, de data asta se urmăreşte într-o oarecare măsură firul narativ al benzilor desenate, cu Gwen Stacy fiind prima dragoste al lui Peter Parker. Şi sunt mai mult ca sigur că regizorul va păstra şi moartea ei, un eveniment ce ar declanşa o maturizare dureroasă pentru protagonist dar realistă. Un eveniment pe care dacă Sam Raimi l-ar fi integrat în trilogia lui ar fi adus-o la un nou nivel. Ştiu ce veţi spune, că totuşi pierderea lui Harry la finalul celui de-al treilea film a fost un exemplu de tragism. Probabil, dar pierderea femeii iubite ar cântări mult mai mult decât pierderea unui prieten ce a încercat să-l căsăpească "de dragul lui tăticu' ".
P.S: Îmi place costumul. Rămâne de văzut cum au adaptat masca la noul look.
P.S: Eu unul sunt dezamagit
1. Columbia nu face Spider-Man, este facut de Sony.
2. Mary Jane nu este prima iubire a lui Peter Parker, ci Gwen Stacy este. In plus numai avand-o pe Emma Stone in cast, filmul va aduce lumea la cinema.
3. Tobey Maguire nu a fost niciodata perfect pt Spider-Man, Garfield arata exact ca Spider-Man din benzile desenate.
4. Sam Raimi nu mai avea ce sa continue, e bine ca a renuntat la proiect, 3-ul a fost gresit complet, Spider-Man EMO!
Si costumul e aiurea. Expresia fetei e ok :), atat...